Astăzi 27-03-2025 sunt: 8 persoane private de libertate

Elevii SNPAP au participat la un exercițiu tehnico – tactic ”Prevenirea și stingerea incendiilor si acordarea primului ajutor”

În data de 27 aprilie 2023 elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au participat la  exercițiul tehnico – tactic cu tema ”Prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor”.

 Activitatea a fost organizată conform „Calendarului activităților privind programul de educație preventivă în domeniul situațiilor de urgență pentru anul 2023”, în colaborare cu Detașamentul de Pompieri Onești.

În cadrul activității  specialiștii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești le-au prezentat elevilor modul corect de acordare a  primului ajutor în caz de:  accident rutier, sufocare, hemoragii, plăgi, entorse, fracturi, arsuri, intoxicații precum și cum să reacționeze eficient în cazul producerii unui incendiu.

La această activitate elevii au fost foarte receptivi față de informațiile prezentate, purtându-se un dialog constructiv cu specialiștii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, activitatea fiind interactivă, elevii adresând întrebări pentru lămuriri sau completări, inclusiv participând la demonstrațiile practice sub coordonarea specialiștilor.

Această activitate a facilitat conștientizarea  faptului că, la nivel comunitar, acțiuni minore de pregătire pot avea un impact mare în limitarea și înlăturarea efectelor negative produse de o situație de urgență, făcând posibilă revenirea la starea de normalitate într-un timp mai scurt.

Pentru Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, astfel de activități reprezintă o ocazie de a pregăti elevii pentru a reacționa în diverse situații deosebite, completând, în acest mod, procesul de pregătire pe care aceștia îl parcurg în cadrul instituției noastre.

 

 

 

 

 

 

← Către lista de post
Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.