”Nu voi uita niciodată cum în fiecare zi eram epuizat și mă simțeam stors de puteri. Oboseala își spunea cuvântul și de foarte multe ori am crezut că o să cedez. Însă mă ambiționam singur și îmi spuneam – Hai că poți, o sa reușești!-„. Acestea sunt cuvintele elevului nostru Busuioc Mario Ștefan, elevul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare ”Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna. În rândurile ce urmează, vă vom dezvălui povestea captivantă a acestuia și evenimentele prin care a trecut până să facă primii pași în școala noastră.
”Am onoarea să vă salut!
Numele meu este Busuioc Mario Ștefan și sunt elevul clasei 1D, la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu-Ocna ”Constantin Brâncoveanu”, aflată sub îndrumarea
doamnei diriginte, comisar de poliție penitenciară Iuliana Turenschi! Totodată, sunt și proaspăt absolvent al Colegiului Național Pedagogic Carol I din Câmpulung Muscel.
În perioada liceului îmi doream foarte mult să devin agent de poliție penitenciară, iar mulți colegi m-au descurajat spunând că nu voi trece nici măcar de proba psihologică, întrucât este cea mai grea, iar dacă printr-o minune aș face asta, oricum nu voi trece de celelalte probe. Spre mirarea tuturor, am demonstrat că se poate, alegând să cred în forțele proprii și să nu ascult de gurile rele. Aceste descurajări au fost principalul motiv pentru care nu am spus aproape nimănui că m-am înscris la concursul de admitere în școala națională de la Târgu Ocna
Calea pe care am străbătut-o nu a fost deloc lipsită de provocări, afirm acest lucru deoarece am făcut numeroase sacrificii pentru a-mi împlini visul. Unul dintre aceste sacrificii notabile a fost efortul de a-mi reduce greutatea, deoarece la începutul lunii mai, în momentul înscrierilor, aveam o greutate de 94 de kilograme, iar la data de 1 septembrie 2023, la verificarea medicală, ajunsesem la 79 de kilograme! Pentru a atinge această greutate optimă în raport cu indicele de masă corporală, am adoptat o abordare care implică abstinența alimentară timp de 20 de zile, cu mici pauze între ele. Totuși, nu doar acesta a fost secretul procesului de slăbire. Pe lângă zilele în care nu am mâncat, am făcut 
zilnic sport îmbrăcat în haine de iarna! Îmi amintesc că inclusiv oamenii din Târgu Ocna se uitau uimiți la mine cum alergam îmbrăcat așa. Concomitent cu procesul de slăbire am tratat cu seriozitate atât studiul, cât și pregătirea pentru traseul aplicativ. Pentru admitere am realizat că trebuie să îmi organizez timpul pentru a avea succes și, astfel, am combinat toată pregătirea cu munca. Nu voi uita niciodată cum în fiecare zi eram epuizat și simțeam că sunt stors de puteri. Oboseala își spunea cuvântul și de foarte multe ori am crezut că o să cedez. Mă ambiționam singur, îmi spuneam „Hai că poți, o să reușești!”, știam că obiectivul meu nu va fi atins dacă nu o să muncesc pentru el, așa că am tratat situația ca atare și am continuat cu tot ce aveam mai bun. Când venea seara, deși eram frânt de oboseală, îmi aminteam că trebuie să și învăț. Astfel, îmi luam caietul și începeam să studiez și, abia apoi, în miezul nopții, mă culcam. Am luptat să nu mă dau bătut nicio secundă și am profitat de fiecare secundă pe care am avut-o până la concursul de admitere.
În perioada concursului, adică în jur de o săptămână, a trebuit să dorm în mașină, lângă gardul unității, deoarece aveam buget limitat pentru benzină și ceva de mâncare. Deși pentru mulți ar fi un gest extrem, eu am ales să denumesc acest spațiu „locul meu de suflet”, pentru că mi-a ținut loc de casă. Începusem să învăț turele agenților care lucrează aici, pe care, de fiecare dată, îi salutam când treceau pe lângă mine. Aceasta a fost cea mai frumoasă, cea mai distractivă și cea mai emoționantă parte din concursul de admitere. Pot spune că am simțit și trăit totul la capacitate maximă. Îmi amintesc cum stăteam seara în mașină și nu îmi venea să cred cum am ajuns până aici, iar asta mă motiva cel mai mult. Vorbeam cu mine însumi și îmi spuneam că, dacă am reușit să ajung la admitere, înseamnă că tot efortul a meritat și că nu am voie sa dau greș. Astfel, înainte să adorm, mă gândeam doar la obiectivul meu final și la succes. Nu am acceptat niciun gând negativ și am tratat totul cu seriozitate.
Familia, prietenii și apropiații nu au știut că m-am înscris la concursul de admitere în aceasta școală, cu excepția câtorva persoane care m-au ajutat și sprijinit constant. Una dintre acele persoane este doamna Negru Andreea, mama mea spirituală cum îmi place să ii spun, care m-a sprijinit din toate punctele de vedere, inclusiv pe perioada pregătirii pentru examenul de bacalaureat și pentru școala de șoferi! O altă persoană pentru care am o deosebită recunoștință este doamna profesoară Zaharia Carmen, care m-a pregătit gratuit la limba română afirmând că „Reușita ta la acest concurs admitere reprezintă plata pentru fiecare oră de pregătire!”!
De asemenea, recunoștința mea se îndreaptă și către domnul profesor de istorie Zaharia Nicolae, soțul doamnei profesoare de română, care mi-a dat cel mai important sfat: „80% din reușită este reprezentat de planificarea programului și seriozitate!” (sfat pe care l-am ascultat cu sfințenie până la capăt!). Totodată, nu îl pot uita nici pe domnul profesor Covîlcescu Marian, care s-a ocupat de pregătirea mea fizică și căruia trebuie sa îi mulțumesc pentru toată răbdarea și pentru toate pedepsele care m-au ambiționat să ating clopoțelul!
Mulțumesc, pe această cale, colectivului profesoral al Colegiului Național Pedagogic Carol I, care și-a pus amprenta asupra dezvoltării mele personale, si lui Mihai și Alexandru Vîlcoci, Laurențiu Pavel și Moise Teodor, verii mei, care, prin suportul moral pe care mi l-au oferit, mi-au dat puterea să trec peste toate.
Dintre puținele persoane care știau despre dorința mea de a fi elev al acestei școli, foarte dragi sufletului meu și care m-au ajutat enorm, pot aminti: proaspătul absolvent al SNPAP Briceag Cristian
care m-a sprijinit financiar si m-a încurajat să nu renunț o secundă și Vidat Theodor, alături de echipa Simina Dent, cărora încă nu am cuvinte să le mulțumesc.
Am demonstrat, prin acțiunile mele, că nimic nu este imposibil dacă ești serios, determinat și ești dispus să faci anumite sacrificii. Secretul este să îți dorești cu adevărat, iar fiecare picătură de suferință va aduce după sine cantități considerabile de fericire! După proba scrisă mi-am sunat mama, care a izbucnit în lacrimi și care, abia în acel moment, a înțeles de ce refuzam să mănânc și eram mai mereu placat de acasă.
Cât despre rezultatul final, nu cred ca mai are rost sa vorbesc, ținând cont că transmit acest mesaj. De fiecare dată când mă gândeam la momentul în care o să fiu elev, îmi imaginam că, probabil, va fi greu în regimul semi-militarizat sau că există posibilitatea ca cei care sunt responsabili de noi vor fi duri; însă, odată admis am constatat că m-am înșelat din acest punct de vedere. Am descoperit o atmosferă plăcută, care îmbină perfect îndatoririle cu voia bună. În prezent, mă simt liniștit datorită faptului că sunt îndrumat de persoane capabile, dar, mai presus de orice, că sunt înconjurat de oameni cu suflet bun, începând de la colegii mei până la superiori, lucru care m-a ajutat să mă adaptez foarte bine în școală și să mă integrez ușor.
Am întâlnit colegi extrem de empatici, care mi-au oferit un sprijin considerabil. Când aceștia au început să îmi adreseze întrebări variate cu privire la mărimea 
hainelor pe care le port și la lucrurile de care aș avea nevoie, am devenit suspicios din cauza atenției lor evidente. Deși îmi puneam întrebări, nu m-am așteptat deloc la surpriza pregătită de ei: au achiziționat pentru mine diverse articole de igienă și haine. Chiar dacă acest gest poate părea un detaliu obișnuit, a reușit să mă emoționeze profund și aș dori să le mulțumesc din inimă pentru ceea ce au făcut pentru mine.
Dacă ar fi să dau un sfat viitorilor candidați la concursul de admitere în Școala Națională de Pregătire a Agenților de penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, i-aș îndemna să nu se dea bătuți și să nu asculte părerile descurajante ale celor din jur, deoarece reușita stă doar în puterile lor și va aduce o mulțumire sufletească pe măsură.
Doresc să mulțumesc și domnului director al școlii, care mi-a oferit onoarea de a-mi spune povestea, în speranța ca voi oferi un strop de motivație și speranță tuturor candidaților.
)
