ANUNȚ privind acordarea dreptului la comunicări online
Întrucât aplicația Skype nu va mai fi disponibilă, începând 1 Mai 2025, Penitenciarul Spital Mioveni vă informează cu privire la implementarea aplicației Microsoft Teams, privind acordarea dreptului la comunicări online.
Pentru a programa o comunicare online este necesar să instalați aplicația Microsoft Teams și crearea unui cont cu ajutorul adresei de email și a numărului de telefon personal.
În solicitarea de programare care va fi trimisă pe adresa de email a Penitenciarului Spital Mioveni (vizite.spmioveni@anp.gov.ro) sunt necesare următoarele:
- Adresa de email aferentă contului creat (TEAMS)
- Numarul de telefon aferent contului creat.
- Adresa de TEAMS, de forma live:.cid….. ( se regăsește in setările aplicației)
- Numele și prenumele persoanei private de libertate.
- Data de naștere a persoanei private de libertate.
- Numele și prenumele solicitantului.
- Fotocopie carte de identitate solicitant.
Solicitările care nu au toate cerințele menționate mai sus, NU se pot soluționa.
Pentru alte detalii privind comunicările online, vă puteți adresa Penitenciarului Spital Mioveni, compartimentul sector vizită prin următoarele:
- Sediul Penitenciarului Spital Mioveni: Bulevardul Dacia, nr. 1
- Prin email: vizite.spmioveni@anp.gov.ro
- Prin telefon: 0248 262929
ANUNȚ
În atenţia persoanelor vizitatoare!
Programarea vizitelor online sau fizice ale aparținătorilor se poate face la numărul de telefon 0248/262929 ori la adresele de e-mail:
vizite.spmioveni@anp.gov.ro și comunicare.online.spmioveni@anp.gov.ro
De asemenea, pentru efectuarea programărilor notarilor publici, executorilor judecătorești, mediatorilor ori altor persoane cu atribuții oficiale de vizită se poate face la numărul de telefon 0248/262929 ori la adresele de e-mail:
vizite.spmioveni@anp.gov.ro și comunicare.online.spmioveni@anp.gov.ro
• Programul de acordare a vizitelor – zilnic, între orele 07.30 – 19.30
• Programul de înscriere la vizită direct la sediul unităţii – zilnic, între orele 07.30 – 17.30
• Programul de predare-primire aparatură RADIO -TV – luni-vineri între orele 09.00 – 14.00
Persoanele aflate în executarea măsurilor privative de libertate, denumite în continuare persoane private de libertate, au dreptul să primească vizite în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului locului de deţinere, directă sau prin intermediul unor sisteme electronice.
Persoanele private de libertate pot fi vizitate de soţ sau de soţie ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv.
Cu consimţământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată şi de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere. Refuzul directorului locului de deţinere de a aproba vizitarea persoanei private de libertate de către alte persoane trebuie motivat în scris.
Împotriva actului prin care directorul locului de deţinere a refuzat vizitarea persoanei private de libertate de către alte persoane aceasta poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea măsurilor privative de libertate.