Astăzi 13-09-2024 sunt: 99 persoane private de libertate

Acreditare jurnaliști

În urma solicitării instituţiei de presă, accesul reprezentantului mass-media în interiorul penitenciarului spital se va realiza pe baza unei cereri prealabile aprobată de către directorul unității, însoţită de o copie a legitimaţiei de presă avizate pe anul în curs și o declaraţie – angajament, prin care acesta se obligă ca pe timpul vizitei în penitenciarul spital să respecte regulamentul de ordine interioară.

În cazul în care se vor constata abateri de la normele stabilite prin declaraţia – angajament, Penitenciarul Spital București Rahova îşi rezervă dreptul de a retrage accesul/acreditarea reprezentantului media aflat în culpă, dar va oferi posibilitatea instituţiei de presă să nominalizeze un alt membru în vederea acreditării.

Această modalitate de acces/acreditare, stabilită la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, se realizează nominal, nu este transmisibilă și obligatoriu va fi însoțită de legitimaţia de serviciu vizată la zi şi documentul de identitate.

Documentele de acreditare (cererea de acreditare, copia legitimaţiei de presă avizate pe anul în curs și declarația – angajament) vor fi înaintate purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Spital București Rahova la următoarele date de contact:

Adresa: București, Șoseaua Alexandriei nr. 240 – 250 (fost nr. 154), Sector 5, cod poștal 051544

Telefon: 021. 420.24.28

Telefon mobil: 0743.035.550

Fax: 021. 421.15.19

E-mail: laura.costache@anp.gov.ro

             sprahova@anp.gov.ro

Cerere de acreditare ptr reprezentant mass-media

Declaratie-angajament ptr reprezentant mass-media

← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.