Ce este petiţia?
Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris sau prin e-mail, pe care un cetăţean ori o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.
Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecut datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi vor fi clasate potrivit prezentei ordonanţe.
Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul cu cel mult 15 zile.
Adrese contact petiții:
Str. Sabarului nr 1, comuna Jilava, judetul Ilfov
Telefon: 0214570181
Fax: 0214570154
E-mail: spjilava@anp.gov.ro
Legislatie:
OG 27 30/01/2002 – Portal Legislativ
LEGE 233 23/04/2002 – Portal Legislativ
Art. 51 – Dreptul de petiţionare – Constituția României