În extremitatea nord-vestică a României, în zona de contact a Câmpiei Tisei cu Carpaţii Orientali şi Podişul Someşan, pe râul Someş, se află municipiul Satu Mare, aşezare milenară, atestată documentar încă din secolul al X-lea.

Penitenciarul Satu Mare, parte integrantă a Palatului de Justiţie, a fost construit în anul 1896 de autorităţile austro-ungare cu ocazia aniversării primului mileniu maghiar. Dată în folosinţă un an mai târziu ca Închisoare a tribunalului, a fost construită după modelul tuturor închisorilor din Transilvania. Capacitatea de cazare a închisorii era de aproximativ 150 de deţinuţi, cărora li se aplica un regim celular; închisoarea avea doar câteva camere mai mari.

Închisoarea tribunalului a funcţionat până în 01.09.1928, când, din Ordinul Ministrului Justiţiei a fost transformată în „închisoare centrală de corecţie”. În această perioadă, închisoarea deţinea următoarele categorii de deţinuţi: de drept comun, politici, femei, majori şi minori. Deţinuţii închişi erau condamnaţi pentru toate tipurile de infracţiuni: furt, speculă, tăinuire, vătămarea integrităţii corporale, vagabondaj, viol, tâlhărie, prostituţie şi crimă. Majoritatea lor erau neştiutori de carte şi fără meserie.

Şi după anul 1944, în Penitenciarul Satu Mare au existat toate categoriile de deţinuţi:  de drept comun, contrarevoluţionari până în 1959, deţinuţi majori şi minori, femei, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Documentele vremii ne atestă că regimul de detenţie era unul sever, de temniţă, folosindu-se ca metodă de constrângere  bătaia şi ciomagul, precum şi regimul de carceră. Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Umilinţa şi batjocura făceau parte din rutina zilnică.

În perioada 1969-1989- activităţile penitenciarelor se desfăşoară în baza Legii Nr. 23/1969 şi a Regulamentului privind executarea pedepsei cu închisoarea şi a măsurii arestării preventive. Odată cu aplicarea acestei legi, activitatea în penitenciar este organizată pe secţii de deţinere, organizare care se menţine până în prezent.

Anul 1977 duce la înrăutăţirea condiţiilor din Penitenciarul Satu Mare datorită faptului că sunt desfiinţate Penitenciarele din Oradea şi Baia Mare, iar numărul deţinuţilor se dublează. Pentru o oarecare ameliorare a situaţiei, din 2 în 2 ani apare câte un Decret prezidenţial de graţiere şi amnistiere, care înlătură temporar supraaglomerarea şi uşurează activitatea cadrelor penitenciarului.

Începând cu anul 1978 se îmbunătăţesc condiţiile de detenţie, astfel fiecare cameră este dotată cu chiuvetă şi toaletă, secularele tinete fiind înlocuite; sunt repartizaţi mai mulţi deţinuţi în cameră, se introduce ca principal mijloc de reeducare munca, calificarea într-o meserie, alfabetizarea. Mijloacele de constrângere erau mai reduse, se folosea imobilizarea, renunţându-se la bătaie.

Anul 1989 aduce o cotitură marcantă în activitatea Penitenciarului Satu Mare. În prezent deţinuţii beneficiază de  asistenţă medicală, socială, psihologică şi educaţională.

„ Nu contează ceea ce au făcut ceilalți din tine,

important este ceea ce faci Tu

cu ceea ce au făcut ceilalți din tine „

                                                                        J.P. Sartre