Astăzi 09-12-2024 sunt: 924 persoane private de libertate

Despre persoane private de libertate

 

Premiu obținut pe scena Teatrului Nottara

Spectacolul Selfie interpretat de opt deținute ale Secției exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, a obținut premiul pentru regie, în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi, Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură, eveniment care a avut loc la Teatrul Nottara în perioada 23-24 noiembrie 2016.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, iar regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob.

Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul reunește, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi.

Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de „afară”. De fiecare dată, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost partener al acestui proiect, astfel încât aceste spectacole au avut câte o reprezentaţie în Studioul „Euphorion”.

În acest an, spectacolul a fost o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, iar montarea acestuia a intrat în repertoriul teatrului, unde au avut loc mai multe reprezentaţii, Teatrul Național Cluj-Napoca devenind astfel, prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitar.

 

 

 

„VEDETE DUPĂ GRATII”

Concurs de talente, abilități și aptitudini

Concursul de talente, abilități și aptitudini „Vedete după gratii” s-a desfășurat în perioada mai – septembrie 2013, iar marea finală a avut loc la data de 11 octombrie 2013, cu participarea invitatului special, marele actor Florin Piersic.

Concursul s-a desfășurat în mod piramidal începând cu patru etape de preselecție, semifinale și marea finală, iar la fiecare etapă concurenții au fost susținuți de un public numeros.

La preselecții au participat 86 persoane private de libertate în cadrul a 62 de reprezentații de dans modern, dans țigănesc, dans popular, scenete, interpretări vocale și instrumentale, recitare poezie și iluzionism.

În marea finală s-au prezentat cele mai bune 10 reprezentații cu 18 persoane private de libertate, care au oferit un spectacol deosebit transmis în direct prin intermediul studioului cu circuit închis al penitenciarului.

Toți finaliștii au fost premiați prin grija sponsorilor concursului: Rosal Grup Cluj, Asociația Creștină Oastea Domnului, SC Setacio Invest SRL Gherla.

 

Foto: The Guardian
Pentru a IV-a oară pe scena Teatrului Nottara
Editia electronica a ziarului „The Guardian” din Marea Britanie a publicat miercuri 28 noiembrie, o fotografie la rubrica „The best news pictures of the day” cu detinutele din trupa „Morgana”, de la Sectia exterioara a Penitenciarului Gherla. Momentul a fost surprins la Festivalul de Teatru pentru Detinuti MultiArt, desfasurat la Bucuresti în perioada 26–28 noiembrie 2012.
Cele 8 actrite de la Penitenciarul Gherla au trecut de preselectia organizata la nivel national, fiind alese sa evolueze pe scena alaturi de reprezentantii altor 5 penitenciare din tara, spune Dan Donciu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului de Maxima Siguranta Gherla. Spectacolul lor, intitulat „Ma numesc Fernando Pessoua”, o adaptare după versurile poetului portughez Fernando Pessoua, cu scenariul şi regia semnate Andreea Iacob, a avut loc marti seara si s-a bucurat de aprecierea si aplauzele publicului teatrului „Nottara” din capitala.
Evolutia trupei a starnit interesul mass-media din tara si strainatate, astfel ca o fotografie reprezantand spectacolul artistic al detinutelor de la sectia exterioara a Penitenciarului Gherla a fost selectata si inclusa in rubrica „The best news pictures of the day” in cotidianul „The Guardian” din Marea Britanie.
← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.