Astăzi 02-12-2024 sunt: 518 persoane private de libertate

Programare vizită

 

INFORMARE

CA URMARE A ADRESEI ANP

30705/DSDRP/02.11.2023

VĂ INFORMĂM CĂ ÎN PERIOADA 03.11.2023 ORA 18:00 – 06.11.2023 ORA 07:00 NU POT FI EFECTUATE CONVORBIRI TELEFONICE

 

 

 

PROGRAM SECTOR VIZITĂ

 ZILNIC: 07.30 – 19.30

 SERII PROGRAMARE VIZITĂ 

SERIA I 08.30-10.30
SERIA II 11.00-13.00
SERIA III 14.00-16.00
SERIA IV 16.30-18.30

  

NOTĂ:

            Pentru programarea la vizită se are în vedere ca intervalul de timp dintre momentul solicitării unei programări și momentul acordării efective a vizitei să nu fie mai mare de 5 zile calendaristice.

Persoanele vizitatoare se vor prezenta conform planificării, cu 30 de minute înainte de începerea seriei în care sunt planificate. În cazul în care persoanele vizitatoare întârzie față de ora la care au fost programate, vizita nu va mai avea loc, urmând să se solicite o altă programare la o data ulterioară. În cazuri justificate, directorul unității poate aproba efectuarea vizitei, timpul de acordare al acesteia fiind diminuat în consecință, dar nu mai mult de durata minimă prevăzută de dispozițiile legale în vigoare.

În conformitate cu art. 139 al. 8 din HG nr. 157/2016 din 10 martie 2016
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata vizitei este de la 30 de minute până la două ore.

Timpul alocat accesului și verificării/acordării pachetului, se include în programul orar stabilit.

Numărul de persoane care pot vizita simultan un deținut este de maxim 3.

Prin excepţie, se pot efectua vizite cu un număr mai mare de 3 persoane (membri de familie, aparţinători sau alte persoane) care se află în situaţii de catastrofe, calamităţi, boală gravă, deces sau în alte cazuri temeinic justificate, pe bază de cerere, în funcție de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor și de spațiile existente.

Modalităţi prin care o persoană poate formula solicitare de programare:

• la numărul de telefon 0244.380.780 – în fiecare zi a săptămânii, între orele 07.30 – 19.30;

• la adresa de e-mail vizite32@anp.gov.ro – indiferent de oră;

• direct, la sediul penitenciarului – în fiecare zi a săptămânii, între orele 07.30 – 19.30.

Persoanele care execută măsuri privative de libertate beneficiază, conform prevederilor  Hotărârii Guvernului nr. 157/2016, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal de acordarea dreptului la vizită pentru menţinerea legăturii cu familia şi pentru realizarea contactului cu diverse persoane şi organizaţii – Deschide și citește.

În vederea acordării dreptului la vizită este necesară efectuarea de programare prealabilă, prin modalitățile prezentate mai sus, conform prevederilor legale în vigoare – Deschide și citește.

Persoanele care execută măsuri privative de libertate beneficiază, conform prevederilor  Legii 154/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și ale Hotărârii Guvernului nr. 157/2016, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 de dreptul la vizită, cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor de acordare – Deschide și citește.

 

AVERTISMENT

Introducerea de bunuri si obiecte interzise în penitenciar

Extras din Legea nr. 254/2013 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

ART. 185
Introducerea în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool
(1) Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, în scopul folosirii lor de către deţinuţi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită de către personalul administraţiei locului de deţinere sau personalul centrelor de reţinere şi arestare preventivă, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 186
Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise
(1) Introducerea în mod ilicit de bunuri şi obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, precum şi a obiectelor şi bunurilor permise a fi primite, folosite şi păstrate de persoanele supuse pedepselor şi măsurilor privative de libertate, în penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul locului de deţinere.
(3) Bunurile care au făcut obiectul contravenţiei se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Reguli pentru vizitatori

Persoanele sosite la vizită sunt obligate să îşi dovedească identitatea cu cartea sau cu buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu orice alt act cu fotografie, emis de o autoritate a statului ai cărui cetăţeni sau rezidenţi sunt.

În cazul în care documentul este deteriorat sau nu poate fi efectuată o verificare corespunzătoare privind identitatea solicitantului, vizita nu se acordă.

Nu vor fi admise la vizită persoane care nu deţin acte de identitate, persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, cele care nu se supun controlului antiterorist, cât şi cele asupra cărora a fost luată măsura interzicerii accesului în penitenciar ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale în vigoare (pe durata interdicţiei stabilită de către conducerea unităţii).

Accesul la vizită se va face în limita a 3 (trei) persoane.

Persoanele private de libertate pot fi vizitate de soţ, ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimţământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată şi de alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere.

Persoanele sosite în vizită sunt obligate:

  • să păstreze curăţenia în sala de aşteptare;
  • să nu fumeze în sala de aşteptare;
  • să solicite informaţiile numai de la personalul de serviciu şi să respecte indicaţiile acestora;
  • să ofere informaţiile cerute de personalul de serviciu;
  • să asiste la controlul şi predarea pachetelor;
  • să respecte regulile stabilite pe timpul acordării drepturilor la pachet şi vizită;
  • să nu introducă în unitate băuturi alcoolice/obiecte interzise, sau să consume în incinta unităţii băuturi alcoolice;
  • să poarte o ţinută decentă pe toată durata acordării vizitei. Ţinuta inacceptabilă include: îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist,obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane sau imagini, inclusiv creaturi groteşti. Nu vor fi premise articole de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.
  • să nu folosească cuvinte jignitoare, blasfemii, înjurături, limbaj obscen;
  • să nu arate gesturi obscene sau de natură sexuală persoanei/persoanelor cu care i se acordă convorbirea online;
  • să se conformeze dispoziţiilor date de către personalul unităţii.

Pe timpul acordării dreptului la vizită este interzis:

  • înmânarea sau primirea de obiecte în sala de vizită;
  • schimbul de efecte cu deţinuţii
  • trecerea copiilor peste masa de vizită;
  • tulburarea liniştii şi ordinii în sala de vizită;
  • să lase intenţionat obiecte personale în sala de vizită.

Contactul fizic între persoanele vizitatoare şi deţinuţi este limitat. Persoanele vizitatoare pot îmbrăţişa/săruta persoanele private de libertate doar la începerea şi încheierea vizitei. Pe durata acordării vizitei, persoanele vizitatoare se pot ţine de mână cu persoanele private de libertate, însă acest contact este permis doar deasupra meselor, cu mâinile la vedere în permanenţă. Contactul fizic pe sub mesele de acordare a vizitei este interzis. Aceste prevederi se aplică în cazul persoanelor private de libertate ce beneficiază de vizită fără dispozitiv de separare. Dacă regulile privind contactul fizic nu sunt respectate, persoanele private de libertate/persoanele vizitatoare vor fi avertizate, însă nerespectarea acestora în mod repetat, va duce la întreruperea vizitei sau anularea acesteia. 

Discuţiile vor fi purtate pe un ton civilizat pentru a nu deranja pe ceilalţi vizitatori.

Nerespectarea regulilor prezentate anterior va duce la întreruperea vizitei sau anularea acesteia

← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.