Astăzi 12-12-2024 sunt: 851 persoane private de libertate

Comunicate de presa

 

INFORMARE DE PRESĂ

Doi experți ai Penitenciarului Craiova au făcut parte dintr-o delegație mixtă româno – norvegiană, reprezentativă pentru sistemele penitenciare și de probațiune din cele două țări, care în perioada 12 – 17 februarie 2024 a realizat o vizită de studiu axată pe penitenciarele cu regim deschis, în Irlanda și Islanda.

În Irlanda, delegația a vizitat Penitenciarul Loughan House, unde pentru început reprezentanții acestuia au susținut o prezentare detaliată a caracteristicilor sistemului penitenciar irlandez, iar apoi au oferit posibilitatea participanților de a face un tur ghidat al penitenciarului, pentru a observa nemijlocit metodele de lucru.

În Islanda, au fost vizitate Penitenciarul Kvíabryggja și sediul central al serviciului penitenciar și de probațiune, participanții având astfel posibilitatea de a se familiariza cu particularitățile legislative specifice acestei țări și cu modul concret de a le pune în practică.

Obiectivul vizitei de studiu a fost acela de a identifica cele mai bune practici în implementarea principiului normalității din Irlanda și Islanda, care ar putea fi ulterior adaptate și utilizate în activitatea zilnică a polițiștilor de penitenciare români.

(1) Doi experți ai Penitenciarului Craiova au… – Penitenciarul Craiova | Facebook

 

INFORMARE DE PRESĂ

În data de 12.02.2024, Penitenciarul Craiova a prezentat Raportul anual de activitate al regiunii sud-vest Oltenia, avându-i ca invitați pe domnul Director General Adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar șef de poliție penitenciară Claudiu ROMÂNU și pe domnul Director al Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Marian ILIE.

La activitate au participat de asemenea și conducerile penitenciarelor Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Craiova-Pelendava și Centrul de Detenție Craiova cât și reprezentanții organizațiilor sindicale.

Cu ocazia evenimentului, factorii de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor au vizitat obiectivul de investiții de la noul pavilion de deținere din cadrul șecției exterioare Ișalnița, ocazie cu care au felicitat conducerea Penitenciarului Craiova pentru progresele proiectului.

Cu acest prilej, au fost trecute în revistă realizările celor 5 uniăți de detenție din regiune, dificultățile pe care acestea le-au întâmpinat pe parcursul anului precedent dar și strategiile și planurile pentru anul în curs.

În încheiere, directorul Penitenciarului Craiova, doamna comisar șef de poliție penitenciară Alina STĂNCIUGELU, în calitate de coordonator al regiunii, a mulțumit tuturor membrilor personalului pentru eforturile depuse, colaboratorilor și partenerilor pentru buna cooperare și sprijin reciproc în îndeplinirea sarcinilor și misiunilor, precum și organizațiilor sindicale pentru susținere și dialog, având convingerea că munca în echipă, colaborarea și echilibrul sunt cheia succesului în îndeplinirea proiectelor viitoare.

În data de 12.02.2024, Penitenciarul… – Penitenciarul Craiova | Facebook

INFORMARE DE PRESĂ

În data de 17.11.2023, Penitenciarul Craiova a primit vizita unui grup de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova. Demersul a fost organizat în concordanță cu Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024.

De asemenea, având în vedere faptul că, la nivel național consumul de droguri a devenit o problemă majoră în rândul adolescenţilor şi tinerilor, în cadrul vizitei, studenții au interacționat cu un deținut care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, fiind sub influența consumului de alcool și a unor substanțe psihotrope.

Deținutul a captat atenția celor prezenți prin expunerea propriei experiențe, concluzionând faptul că efectele consumului de droguri generează violenţe şi duc de multe ori la comiterea de infracţiuni.

Persoana de contact : purtător de cuvânt

Telefon mobil : 0752 145 549

E-mail :     pcraiova@anp.gov.ro

INFORMARE DE PRESĂ

În data de 08.11.2023, cu ocazia celei de-a unsprezecea reuniuni a Comitetului de Cooperare al Programului “Justiție”, vizând implementarea Mecanismului Financiar Norvegian (MFN) 2014 – 2021, organizată la Craiova de către Ministerul Justiției, în calitate de Operator de Program,  participanții prezenți au efectuat și o vizită la Secția Exterioară Ișalnița a Penitenciarului Craiova.

Scopul acestei vizite a fost verificarea progresului înregistrat de către Penitenciarul Craiova în implementarea, în calitate de partener, al activităților proiectului “Îmbunățirea serviciilor corecționale în România prin implementarea  principiului normalității”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014 -2021 – Programul “Justiție”

Persoana de contact : purtător de cuvânt

Telefon mobil : 0752 145 549

E-mail :     pcraiova@anp.gov.ro

INFORMARE DE PRESĂ

Miercuri, 28.06 2023, Penitenciarul Craiova a organizat Ziua Porților Deschise, la sediul din strada Vasile Alecsandri nr 89.

În cadrul evenimentului, participanții au avut oportunitatea de a vizita spațiile în care sunt cazați deținuții, precum și spațiile aferente desfășurării activităților socio-educative, moral-religioase și de acordare a drepturilor la pachet și vizită.

De asemenea, cu această ocazie a fost organizată o prezentare a armamentului din dotare de către membrii grupei de intervenție, dar și o expoziție a obiectelor confecționate de către deținuți în cadrul atelierelor ocupaționale.

Evenimentul constituie un prilej pentru sensibilizarea comunității locale și are ca obiectiv creșterea gradului de transparență a instituției noastre.

 

Persoana de contact : purtător de cuvânt

Telefon mobil : 0752 145 549

E-mail :     pcraiova@anp.gov.ro

 

Informare de presă

21.06.2023

Miercuri, 28 iunie 2023, Penitenciarul Craiova vă invită să participați pentru a cunoaște mai bine instituția la evenimentul Ziua Porților Deschise, la sediul din strada Vasile Alecsandri nr 89.

Evenimentul constituie un prilej pentru sensibilizarea comunității locale și are ca obiectiv creșterea gradului de transparență a instituției noastre.

Afiș de promovare Ziua Porților Deschise

Informare de presă

12.05.2023

În data de 12 mai 2023, în intervalul orar 1000-1200, 6 deținuți din cadrul Penitenciarului Craiova vor participa la Bursa locurilor de muncă.

Bursa locurilor de muncă destinată persoanelor private de libertate reprezintă o activitate devenită tradiţională în sistemul penitenciar, care are menirea de a reuni angajatori şi persoane custodiate în unităţile penitenciare, aflate în ultima perioadă de executare a pedepselor privative de libertate şi, în consecinţă, în căutarea unui loc de muncă. pentru succesul componentei de reintegrare socială, în procesul de căutare şi ocupare a unui loc de muncă este necesară corelarea cererii şi ofertei forţei de muncă, în colaborare cu agenţiile judeţene competente.

În aceste coordonate, pentru dezvoltarea abilităţilor deţinuţilor, care să contribuie la creşterea şanselor de a găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale, activitatea în sine îşi propune realizarea de interviuri prin întâlniri directe între persoanele private de libertate şi agenţii economici locali.

Beneficiarii bursei vor fi un număr de 6 persoane private de libertate care sunt în perioada premergătoare pentru liberarea condiţionată și au avut o conduită corespunzătoare pe parcursul executării pedepsei.

Firmele participante vor pune la dispoziție posturi vacante iar deținuții vor primii informații legate de condițiile de angajare, fiind încurajați să caute locuri de muncă după liberare, precum și facilitarea semnării unor contracte de angajare.

Prin intermediul acestei acţiuni se încearcă sensibilizarea potenţialilor angajatori cu scopul de a manifesta deschidere faţă de persoanele care au executat pedepse privative de libertate şi de a le oferi acestora şanse egale la angajare. Deținuții se vor familiariza cu acest tip de măsură preventivă aplicată pe piața muncii.

 

Informare de presă

12.04.2023

Miercuri, 12 aprilie 2023, 11 femei private de libertate din Penitenciarul Craiova au vizitat Căminul pentru persoanele fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova și au donat alimente.

Într-o acțiune umanitară, persoane private de libertate din Penitenciarul Craiova au donat alimentele corespunzătoare unei mese de dimineață.

Astfel, 589 persoane private de libertate au donat 550 ouă, 43 kilograme de brânză, 35 cutii de pateu, 26 kilograme de biscuiți. Cu ocazia donației, 6 femei din regimul deschis și 5 femei din regimul semideschis au făcut o vizită în comunitate la Căminul pentru persoanele fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova, pentru a arăta bunăvoință și empatie pentru cei aflați în nevoie.

Acțiunea face parte din demersurile de reintegrare socială cu persoanele private de libertate și urmărește formarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială.

 

Informare de presă

07.03.2023

Marți, 07 martie 2023, un grup de 5  persoane private de libertate – bărbați din Penitenciarul Craiova, au vizitat Așezământul pentru persoane fără adăpost – Sfântul Vasile din Craiova.

Scopul activităţii a fost acela de a implica persoanele private de libertate în demersuri de reintegrare, de a le oferi un model de comportament proactiv şi posibilitatea exersării unor abilităţi sociale în comunitate.

De asemenea, sensibilizarea şi conştientizarea persoanelor private de libertate cu privire la existenţa altor categorii vulnerabile este unul dintre scopurile pe care activitatea şi-o propune, alături de crearea disponibilităţii şi deschiderii faţă de activităţile de voluntariat.

Cu această ocazie persoanele private de libertate au oferit mărțișoare confecționate de deținuți în cadrul atelierelor ocupaționale care s-au organizat în penitenciar în această perioadă, flori și dulciuri achiziționate din donațiile efectuate de membrii ai personalului, iar femeile cazate în așezământ le-au răsplătit vizita printr-un feedback extrem de pozitiv.

În baza bunei colaborări pe care instituţia noastră o are cu Arhiepiscopia Craiovei, astfel de acţiuni au mai fost desfăşurate de către Serviciul Educație, interacţiunea fiind considerată benefică atât persoanelor cazate, cât şi persoanelor private de libertate.

 

 

 

OFERTĂ DE COLABORARE

I. Penitenciarul  CRAIOVA  poate pune la dispoziţie forţă de muncă specială ( pana la un numar de 400 persoane private de libertate), pe perioade de timp determinate ( 1 – 12 luni ) în condiţii avantajoase şi cu un număr variabil de persoane, în funcţie de nevoile societăţii dumneavoastră.

Serviciile noastre deservesc o gamă diversă de activităţi, cum ar fi:

  • lucrări în domeniul construcţiilor industriale şi civile, rutiere şi feroviare, etc
  • lucrări în agricultură;
  • confecţionare încălţăminte:
  • servicii de coasere manuală a încălţămintei, ambalat confecţii textile, etc  
  • confecţionare de mobilier lemn,
  • munci necalificate (recuperarea deşeurilor şi reciclarea acestora, lucrări de curăţenie, manipulat materiale, etc ).

II. Folosirea forţei de muncă speciale poate asigura cea mai eficientă soluţie pentru societăţile care doresc stabilitate şi rentabilitate în activităţile desfăşurate.

Avantajele colaborării cu unitatea noastră:

  • asigurarea unui număr constant de persoane private de libertate pe toată durata derulării contractului, atât în interiorul penitenciarului, cât şi în exteriorul acestuia;
  • asigurarea spaţiilor pentru amplasarea utilajelor în vederea confecţionării produselor (folosind persoane private de libertate la muncă);
  • negocierea tarifelor in funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate;
  • folosirea la muncă a deţinuţilor nu implică încheierea unor contracte de muncă cu persoanele private de libertate, ci doar incheierea unui contract de prestari servicii intre societate şi unitatea penitenciară;
  • scutirea de la plată a obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de şomaj, etc
  • oprirea procesului de producţie, la solicitarea dumneavoastră, pe anumite perioade de timp, din cauze obiective, fără ca aceasta să atragă cheltuieli suplimentare din partea societătii dumneavoastră;
  • siguranţă asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor şi utilajelor folosite în procesul tehnologic, neexistând riscul sustragerii acestora;
  • paza persoanelor private de libertate şi hrana acestora sunt asigurate de către penitenciar;
  • supravegherea şi coordonarea lucrărilor sunt asigurate de către personalul propriu în colaborare cu reprezentanţii societăţii dumneavoastră.

III. Serviciile oferite adaptate nevoilor specifice activităţilor desfăşurate, precum şi sistemul de lucru simplu (contract de colaborare, facturi şi situaţii de lucrări, etc ) sunt argumente pentru care sperăm să alegeţi unitatea noastră ca partener pe termen lung pentru societatea dumneavoastră.

 

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la sediul instituţiei noastre din Craiova, Str. Vasile Alecsandri, nr. 89, telefon 0251/430.436, fax 0251/563.595, e-mail pcraiova@anp.gov.ro.

← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.