Astăzi 12-01-2025 sunt: 851 persoane private de libertate

Despre noi

Scurt istoric al Penitenciarului Craiova

 Este așezat în partea de nord-est a Municipiului Craiova, pe strada Vasile Alecsandri nr. 89, la aproximativ 500 de metri de centrul orașului, având spre nord, la o distanță de circa 800 de metri gara. La începutul existenței sale Penitenciarul Craiova era situat într-o zonă laterală a orașului. Suprafața penitenciarului  este de 21.867 m.p.

La insistențele moșierilor și ale burgheziei din județul Dolj, în anul 1893 se aprobă de către Guvern începerea construirii Penitenciarului Craiova, iar în anul 1894 se pune piatra de temelie, construcția fiind definitivată în forma inițială în anul 1897.

  • 1898 – s-au construit Atelierul de fierărie și fântâna mare. În anul 1900 s-a construit magazia de lemne și ghereta de la poarta principală. După 3 ani de la darea în folosință, număra un efectiv de aproximativ 300 de deținuți, închisoarea fiind mixtă, adăpostind atât deținuți bărbați cât și deținute femei, condamnați și arestați preventiv de drept comun.
  • 1906a fost înființat un atelier de țesătorie cu 12 războaie mecanice, în care se confecționa pânză din bumbac pentru rufăria arestaților și a armatei.
  • 1907 – o dată cu răscoala țăranilor români, numărul celor închiși în Penitenciarul Craiova a crescut progresiv, de la 649 deținuți la 4 aprilie 1907 la 856 deținuți la 1 iulie 1907. La data de 4 mai 1907 a izbucnit o epidemie de febră tifoidă și s-a stins pe 2 iunie 1907. În anul 1908 a luat ființă în cadrul închisorii o școală. Se mai arată că, în cadrul penitenciarului, în perioada 1905-1915, unii deținuți se mai ocupau cu confecționarea mărgelăriilor, fluierelor, lingurilor și cu puțină „cizmărie”.
  • 1933 – existau ateliere de ceramică și de țesătorie, penitenciarul avea un efectiv de 86 deținuți preventivi și 194 deținuți condamnați.
  • 1944 – s-a declanșat o epidemie de tifos exantematic, care a cuprins un număr de 72 deținuți din efectivul total de 700 deținuți.
  • Din anul 1953 nu a mai evadat nici un deținut din Penitenciarul Craiova.

În Penitenciarul Craiova au existat deținuți „preventivi și condamnați de drept comun”, precum și deținuți politici, până în anul 1944, iar din acest an până în 1970 au existat și „contrarevoluționari”.

  • 1963 – s-a înființat fabrica de încălțăminte.
  • 1972 – la Penitenciarul Craiova existau 102 camere cu 1511 deținuți. Penitenciarul a avut ca secții exterioare: Motru (1965), Ișalnița (1968), Slatina (1969), Măgura Verde (1973), Ocolna (1973), Târgu Jiu (1984), Făcăi
  • 1985 – s-a amenajat clubul pentru deținuți (dintr-o cameră de deținere)
  • 1998 – avea 287 angajați și 2595 deținuți (din care 272 arestați preventiv, 45 condamnați la detenție pe viață)
  • 2002 – s-a construit pavilionul multifuncțional (cabinet medical, psihologic, club maximă siguranță, camere de izolare)
  • 2005 – a preluat secția exterioară Ișalnița, în 2007 a preluat construcțiile Închisorii Militare nr.5 Caracal
  • 2010 – a predat secția exterioară Făcăi și s-a inaugurat noul sector Vizită.
  • 2013 – secția exterioară Ișalnița a fost populată cu deținute.

 

← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.