Astăzi 16-07-2025 sunt: 546 persoane private de libertate

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐨𝐫𝐭̗𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞– 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐩𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐟𝐚𝐭̗𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞

Ziua de 29 iunie are o semnificație deosebită pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, fiind sărbătorită „Ziua polițiștilor de penitenciare”, sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii sistemului penitenciar românesc.

În acest context, astăzi, 30 iunie 2025, Penitenciarul Bacău și-a deschis porțile pentru cetățeni și mass-media, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, un demers menit să ofere o imagine reală asupra sistemului penitenciar.

Activitatea a oferit participanților ocazia să cunoască îndeaproape specificul muncii polițiștilor de penitenciare, fiindu-le prezentate spațiile relevante din incinta unității și mijloacele din dotare, armamentul și echipamente specifice utilizate în misiuni.

Mulțumim tuturor celor care ne-au pășit pragul astăzi și au făcut ca această zi să se transforme într-un eveniment reușit!

 

← Către pagina principală

Ziua porților deschise

ZIUA PORȚILOR DESCHISE

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii sistemului penitenciar românesc – vă invităm să luați parte la „Ziua Porților Deschise”, un eveniment special dedicat comunității și cunoașterii poveștilor de viață aflate dincolo de ziduri, în cadrul Penitenciarului Bacău, luni 30 iunie, începând cu ora 11.00.

În cadrul evenimentului vor fi oferite informații despre activitatea desfășurată de polițiștii de penitenciare și va fi prezentat echipamentul din dotare, oferind participanților o viziune asupra sistemului penitenciar.

Accesul persoanelor vizitatoare în penitenciar va avea loc în intervalul orar 11.00 – 14.00, și doar în baza programării făcute în prealabil, pâna la data de 27 iunie 2025, ora 14.00, la numărul de telefon 0745616883 persoană de contact inspector de poliție penitenciară Gavril Vasile -purtător de cuvânt sau la adresa de e-mail pbacau@anp.gov.ro. Pentru programarea vizitei instituției sunt necesare următoarele date: nume, prenume și CNP. În funcție de numărul de solicitări, se pot forma mai multe serii. Reprezentanții mass-media vor transmite și numele instituției pe care o reprezintă (legitimație valabilă) precum și denumirea și caracteristicile complete ale echipamentelor).

Participanții la eveniment se vor prezenta cu 15 minute înainte de ora stabilită pentru acces și vor prezenta, la intrarea în penitenciar, documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport), iar minorii vor fi însoțiți de către un adult și vor fi identificați în baza certificatului de naștere/pașaport/carte de identitate. Vizitatorilor Ii se interzice să aibă asupra lor, în incinta unității penitenciare: telefoane mobile, smartwatch-uri, încărcătoare, tablete, laptopuri, căști, cartele sim, orice dispozitiv de stocare date (stick memorie, hdd-uri), modem-uri, reportofoane, baterii externe, obiecte metalice sau alte electronice care permit stocarea/inregistrarea audio/video, alcool, arme de orice fel etc.
Nu se permite accesul persoanelor care se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau care se află sub interdicție instituțională.

← Către pagina principală

IMPORTANT

Întrucât aplicația Skype nu va mai fi disponibilă, începând cu data de 01 Mai 2025, Penitenciarul Bacău vă informează cu privire la implementarea aplicației Microsoft Teams, privind acordarea dreptului la comunicări online.

Pentru a programa o comunicare online este necesar să instalați aplicația Microsoft Teams și crearea unui cont cu ajutorul adresei de email și a numărului de telefon personal.

În solicitarea de programare care va fi trimisă pe adresa de email a Penitenciarului Bacău (comunicare.online.pbacau@anp.gov.ro / vizite03@anp.gov.ro) sunt necesare următoarele:

  • Adresa de email aferentă contului creat (TEAMS)
  • Numarul de telefon aferent contului creat.
  • Adresa de TEAMS, de forma live:.cid….. ( se regăsește in setările aplicației)
  • Numele și prenumele persoanei private de libertate.
  • Data de naștere a persoanei private de libertate.
  • Numele și prenumele solicitantului.
  • Fotocopie carte de identitate solicitant.

Solicitările care nu  au toate cerințele menționate mai sus, NU se pot soluționa.

Pentru alte detalii privind comunicările online, vă puteți adresa Penitenciarului Bacău, compartimentul sector vizită prin următoarele:

  • Sediul Penitenciarului Bacău: Str. General Ştefan Guşe nr. 3, mun. Bacău, jud. Bacău
  • Prin email: comunicare.online.pbacau@anp.gov.ro / vizite03@anp.gov.ro 
  • Prin telefon: 0234 575 369

Adresa pentru programari online este comunicare.online.pbacau@anp.gov.ro / vizite03@anp.gov.ro

← Către pagina principală

30.08.2024 – Sursă externă – Concurs de ocupare a 7 posturi vacante de agent în sectorul siguranța deținerii și regim penitenciar

 

Rezultate finale concurs- afișat în data de 27.03.2025

Tabel rezultate probă scrisă- afișat în data de 24.03.2025;

Barem de evaluare și notare subiecte- Varianta 1- afișat în data de 21.03.2025

Planificarea candidaților la proba scrisă – afișat în data de 20.03.2025

Tabel rezultate probă interviu- afișat în data de 20.03.2025

Planificarea candidaților la proba interviului – afișat în data de 19.03.2025

Tabel rezultate probă practică de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului – afișat în data de 19.03.2025

Planificarea probei practice de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului – afișat în data de 18.03.2025

Tabel cu rezultatele obținute la proba sportivă – afișat în data de 18.03.2025

Planificarea probei sportive pentru evaluarea performanței fizice- afișat în data de 27.02.2025

Calendarul estimativ al derulării probelor de concurs – afișat în data de 27.02.2025

Rezultate verificare dosare concurs (din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor apt psihologic și apt medical și al existenței dovezii de achitare a taxei de concurs) – afișat în data de 27.02.2025

Rezultate finale testare psihologică – afișat în data de 17.02.2025

Rezultate soluționare contestații testare psihologică – afișat în data de 17.02.2025

Rezultate inițiale testare psihologică- afișat în data de 11.02.2025

Planificare testare psihologică – afișat în data de 23.01.2025

 Verificare dosare concurs (cu excepția condițiilor ,,apt,, psihologic și ,,apt,, medical) – afișat în data de 24.09.2024

 

cerere de înscriere

declaraţie

opis

 

Manualul privind structurile asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere şi control, precum şi pentru utilizarea mijloacelor şi tehnicilor de imobilizare – Volumul 1 – Siguranţă personală

 

După testarea psihologică, candidaţii declaraţi „apt” psihologic vor depune o adeverinţă (conform tipizatului descărcat aici ) completată de medicul de familie. Fişa medicală se deschide/eliberează doar după depunerea adeverinţei completate de medicul de familie

← Către pagina principală

În data de 6 Decembrie 2024, șase persoane private de libertate, regim deschis, custodiate de Penitenciarului Bacău, au adus un strop de bucurie bunicilor de la Centrul pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Maria” din cadrul Asociației Umanitare „Acoperământul Maicii Domnului”, participând la activitatea de împodobire a bradului. Scopul acestei acțiuni a fost să ne reamintească de tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă, de trecerea timpului, prin împărtășirea obiceiurilor și a sentimentului de a dărui și de a fi mai buni în această perioadă a anului.

Această activitate a fost o rază de lumină atât pentru bunici, cât și pentru persoanele private de libertate, demonstrând cât de important este să păstrăm copilăria vie și să ne bucurăm de momentele de comuniune. Mulțumim Centrului pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Maria” pentru colaborare și pentru sprijinul acordat în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

Activitatea a fost coordonată de către specialiștii sectorului reintegrare socială, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului și sprijinul necesar pentru ca această acțiune să fie un succes.

Reintegrarea socială reprezintă un factor esențial pentru societate, având un impact semnificativ asupra indivizilor care au trecut prin sistemul penitenciar, dar și asupra comunității în ansamblu. Prin reintegrarea socială, persoanele private de libertate au oportunitatea de a se reconecta cu valorile sociale, de a învăța noi abilități și de a-și regăsi locul în societate, reducând astfel riscurile de recidivă.

Un proces eficient de reintegrare socială contribuie la construirea unor relații sănătoase și constructive, atât în familie, cât și în cadrul comunității, sprijinind integrarea persoanelor în activități profesionale și sociale. Astfel, reintegrarea nu doar că ajută la schimbarea destinului unei persoane, dar și la consolidarea unei societăți mai unite și mai responsabile.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

← Către pagina principală

În perioada 20-21 noiembrie 2024, Universitatea „George Bacovia” din Bacău a găzduit conferința internațională „DECRET: Devianță. Criminalitate. Evoluție. Tendințe. Perspective”.

Penitenciarul Bacău a fost partener în cadrul acestui eveniment, care a reunit experți, specialiști practicieni și studenți interesați de fenomenele sociale contemporane, abordând teme legate de devianță, criminalitate și perspectivele viitoare în domeniu.

Workshopul prezentat de specialiștii Penitenciarului Bacău, intitulat „Siguranță și responsabilitate socială în era digitală. Provocări și perspective”, i-a avut invitați pe colaboratorii și partenerii instituționali de la nivel local. În cadrul prezentării, participanții au avut ocazia să descopere provocările lumii digitale și impactul acestora asupra comunității, rolul societății în facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și modalități de prevenire a recidivei.

În cadrul activității s-au purtat discuții interactive cu deținuți și în final aceștia au susținut o piesă de teatru: „Libertate”.

În același context, în data de 21.11.2024, instituția a fost prezentă în cadrul activității PREVNET, punând la dispoziția vizitatorilor informații atât despre demersurile de reintegrare socială susținute pe perioada custodierii, cât și despre accesarea unei cariere în sistemul penitenciar și despre domeniile de activitate specifice acestuia.

Pe această cale dorim să transmitem mulțumiri organizatorilor și partenerilor care au făcut acest eveniment unul reușit

← Către pagina principală

“Terapie prin zâmbet” și “Emoții fără granite” Demers organizat cu sprijinul colaboratorilor internaționali, desfășurat în perioada 15-18 iulie 2024 în cadrul Penitenciarului Bacău

Având în vedere implicarea constantă pentru realizarea unor demersuri care susțin facilitarea reinserției sociale a persoanelor custodiate, evidențiem colaborarea internațională menținută la nivelul Penitenciarului Bacău cu parteneri din Italia, care utilizează îmbinarea unor elemente de clownterapie și terapie ocupațională ca un instrument în vederea creșterii inteligenței emoționale și a empatiei în rândul persoanelor private de libertate.

Anul acesta, timp de 4 zile, în perioada 15-18 iulie, voluntarii din cadrul Asociației ,,Viviamo in Positivo’’ Italia, au derulat activități terapeutice cu 21 de femei arestate preventiv. În cadrul activității ,,Terapie prin zâmbet’’, prin intermediul jocului, persoanele participante au avut cadrul adecvat pentru a identifica, a conștientiza și a manifesta un spectru de emoții, acest lucru contribuind la dezvoltarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială. Pe parcursul celor 4 întâlniri cu grupul de lucru, voluntarii au discutat despre importanța încrederii în sine, a încrederii în ceilalți și eliminarea prejudecăților despre cei din jurul nostru.

La finalul săptămânii, în data de 18 iulie, 25 de femei arestate preventiv au participat la spectacolul ,,Emoții fără granițe’’ susținut de către cei 16 voluntari, aceștia având o reprezentație artistică prin elemente de teatru specifice clownterapiei.

← Către pagina principală

Ziua vârstnicului 2024

În data de 30.09.2024, 8 persoane private de libertate incluse în regim deschis, custodiate în cadrul Penitenciarului Bacău, au participat la o vizită în comunitate la Centrul pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Maria” din localitatea Valea Budului, județul Bacău din cadrul Asociației Umanitare „Acoperământul Maicii Domnului”.

Activitatea a fost realizată pentru a marca „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, sărbătorită anual în data de 1 Octombrie, și a avut drept scop realizarea unei scrisori adresate bunicilor pentru a marca importanța și rolul acestora în viața noastră, modalități de rezolvare a problemelor cotidiene abordate de persoanele vârstnice în comparație cu metodele utilizate în prezent de către generația actuală.

În cadrul întâlnirii s-au abordat teme precum identificarea avantajelor și dezavantajelor abordărilor utilizate, discutarea schimbărilor sociale și tehnologice, identificarea oportunităților de învățare reciprocă și promovarea dialogului între generații.

Diminuarea distanței dintre sistemul penitenciar și comunitate reprezintă unul dintre scopurile vizate de activităţile desfăşurate de către personalul sectorului reintegrare socială cu persoanele private de libertate, acestea din urmă având posibilitatea să învețe și să exerseze, în perioada detenției, conduite prosociale în cadrul comunității locale.

← Către pagina principală

Sesiune de dezbateri privind identificarea unor parteneriate pe linie de ocupare a forței de muncă necesară în comunitatea locală, cu deținuți eligibili

În contextul politicilor sociale susținute de către Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Bacău a organizat în data de 17 iunie 2024, o sesiune de lucru cu reprezentanții mai multor societăți comerciale, organizații non-guvernamentale și cu reprezentanții AJOFM Bacău, având ca scop promovarea integrării pe piața muncii a deținuților aflați în custodie.

Evenimentul susținut de echipa managerială a Penitenciarului Bacău și desfășurat la Universitatea George Bacovia din Bacău, a reunit specialiști din diverse domenii și a facilitat un dialog constructiv asupra oportunităților și beneficiilor angajării deținuților.

Reintegrarea socială este un proces esențial pentru construirea unei societăți mai incluzive și mai echitabile iar rolul partenerilor sociali este unul esențial și necesar.

În cadrul acestei întâlniri de lucru s-au purtat discuții interactive, s-au adus în atenția operatorilor economici beneficiile angajării deținuților, modele de bună practică în cazul unor contracte ce au fost perfectate în trecutul instituțional.

Totodată, această întâlnire a pus bazele unei viitoare colaborări atât pe plan de angajare a deținuților cât și pe necesitatea calificării/recalificării lor profesionale, în fucție de cerințele și nevoile actuale ale societății pe linie de forță de muncă.

Acest proiect reprezintă un vector al schimbării pentru persoanele custodiate și un pilon esențial în construirea unei societăți cu principii și valori prosociale.

← Către pagina principală

Comunicat de presă – Încondeiere cu bunicii

 

Paștele reprezintă una dintre cele mai mari sărbători ale românilor. Învierea Domnului se cinstește în toate colțurile țării în care se și păstrează, de la an la an, diverse tradiții din strămoși. Încondeierea ouălor reprezintă o tradiție veche românească plină de semnificații și simboluri pe care o regăsim în preajma Sărbătorilor Pascale.

 

În acest context, în data de 29 aprilie 2024, nouă deținuți custodiați de Penitenciarul Bacău au participat la o vizită în comunitate la Centrul pentru Persoane Vârstnice ,,Acoperământul Maicii Domnului’’ din Valea Budului, județul Bacău pentru o activitate de încondeiere de ouă. Scopul activității a fost acela de a contibui la identificarea modelelor pozitive de comportament în cadrul grupului și a soluțiilor viabile de gestionare a problemelor contextuale, precum și la detensionarea emoțională prin evocarea amintirilor din perioada Sărbătorilor Pascale.

 

În cadrul demersului terapeutic, persoanele private de libertate au fost îndrumate către implicarera în cadrul tehnicilor de terapie ocupațională pentru a contribui la identificarea corectă a emoțiilor și către exersarea modelelor comportamentale funcționale prin dezvoltarea abilităților de relaționare și colaborare în cadrul grupului. Persoanele vârstnice participante au împărtășit experiențe de viață și au avut posibilitatea să le ofere îndrumare și sfaturi de viață persoanelor private de libertate astfel încât să contribuie la recuperarea psihosocială și morală a acestora.

 

Activitatea a fost inițiată și coordonată de personalul din cadrul Serviciului Asistență psihosocială, inspector principal de poliție penitenciară Andrea Ardeleanu – șef serviciu Asistență psihosocială, subcomisar de poliție penitenciară Dănuț Pintilie – asistent social și subinspector de poliție penitenciară Mihaela Munteanu – ofițer psiholog.

 

Diminuarea distanței sociale dintre sistemul penitenciar și comunitate reprezintă unul dintre scopurile vizate de activitățile desfășurate de către personalul sectorului reintegrare socială cu persoanele private de libertate, acestea din urmă având posibilitatea să învețe și să exerseze, în perioada detenției, conduite prosociale în cadrul comunității locale.

← Către pagina principală

Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.