Comunicat de presă
„A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.” Henri Amiel
În data de 07.10.2022, 8 deținuti majori custodiați în cadrul Penitenciarului Bacău, incluși în regim deschis, au participat la o vizită în comunitate la Centrul pentru Persoane Vârstnice ”Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, județul Bacau.
Activitatea a fost realizată pentru a marca ”Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, sărbătorită anual în data de 1 octombrie, și a avut drept scop realizarea unei dezbateri cu privire la modalitățile de rezolvare a problemelor cotidiene abordate de persoanele vârstnice în comparație cu metodele utilizate astăzi de tinerii adulți, din perspectiva erei tehnologice.
Persoanele vârstnice participante au împărtășit experiențe de viață și au avut posibilitatea să le ofere îndrumare și sfaturi de viață persoanelor private de libertate astfel încât să contribuie la recuperarea psihosocială şi morală a acestora. În cadrul activității s-au purtat discuții despre importanța educației, familiei și a credinței ca factori de sanogeneză care pot contribui la reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, diminuând astfel riscului recidivei.
Activitatea a fost inițiată și coordonată de personalul din cadrul Serviciului Educație și Asistență psihosocială, director adjunct E.A.P. inspector de poliție penitenciară ARDELEANU Andrea, asistent social subcomisar de poliție penitenciară PINTILIE Dănuț, psiholog inspector de poliție penitenciară ȚÎMPU Lidia și educator inspector principal de poliție penitenciară SCURTU Antonel.
Diminuarea distanței sociale între sistemul penitenciar și comunitate reprezintă unul dintre scopurile vizate de activităţile desfăşurate de către personalul sectorului reintegrare socială cu persoanele private de libertate, acestea din urmă având posibilitatea să învețe și să exerseze, în perioada detenției, conduite prosociale în cadrul comunității locale.