Astăzi 16-03-2025 sunt: 546 persoane private de libertate

Comunicat de presă

Penitenciarul Bacău dăruieşte viaţă, dăruieşte zâmbet de Paşte

„Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris”.

Donarea de sânge ajută la desfăşurarea optimă a intervenţiilor chirurgicale, în tratarea pacienţilor de cancer, a victimelor accidentelor, transplantul de organe, pacienţi care au suferit arsuri, copii născuţi prematur sau copii bolnavi.

În data de 31.03.2017, funcţionarii publici cu statut special din cadrul Penitenciarului Bacău, au răspuns iniţiativei conducerii unităţii, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău, de a dona sânge în scopul sprijinirii sistemului medical naţional.

Acțiunea iniţiată se doreşte a fi un gest de solidaritate al lucrătorilor din Penitenciarul Bacău faţă de cei aflaţi în suferinţă, în spiritul umanismului şi respectului faţă de valorile sociale şi dovedeşte că aceştia sunt modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte.

Bonurile de masă ale colegilor care au donat sânge au fost dăruite cu generozitate de către aceştia, pentru achiziţionarea unui obiect de uz casnic, imperios necesar unei familii cu unsprezece copii din comuna Răcăciuni, judeţul Bacău, cu ocazia Sărbătorilor De Paști.Acestei campanii s-au alăturat şi funcţionarii publici care nu au participat la acţiunea comună  de donare de sânge, cu sume de bani din care s-au achiziţionat alimente, cu obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, cu diverse alimente neperisabile.

Astfel, în data de 14 aprilie 2017, în Vinerea Mare a Paştelui, 6 reprezentanți ai Penitenciarului Bacău s-au deplasat în comuna Răcăciuni, judeţul Bacău pentru a oferi familiei aflate în nevoie daruri şi a aduce lumină şi bucurie în sufletele lor.

 

Sperăm ca, prin generozitatea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Penitenciarului Bacău, am reuşit să oferim un zâmbet, o speranţă spre mai bine,  un strop din bucuria Învierii Lui Hristos, de care avem cu toţii nevoie .

Urări de Paște

 Conducerea Penitenciarului Bacău transmite tuturor angajaților Penitenciarului Bacău, familiilor acestora, precum și colaboratorilor instituției, urări  de sănătate, lumină și căldură, care să întâmpine inimile cu iubire, credință și iertare.Paște fericit! 

Comunicat Reuniune de Familie

Comunicat Reuniune de familie

Penitenciarul Bacău organizează o campanie de donare de sânge

   În data de 31.03.2017, începând cu ora 8.00,  angajații Penitenciarului Bacău vor participa, pe bază de voluntariat, la o campanie de donare de sânge.                                                                                             Această activitate este organizată în parteneriat cu Sindicatul Liber al Funcționarilor cu Statut Special din Penitenciarul Bacău și cu Filiala Sindicală din Penitenciarul Bacău a Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare.                                                                                                                                            Bonurile de masă primite de angajați cu această ocazie, vor face obiectul unor acțiuni umanitare îndreptate către familii nevoiașe din județul Bacău.

 

Urări de 8 Martie

Conducerea Penitenciarului Bacău urează tuturor doamnelor și domnișoarelor, o zi de 8 Martie luminoasă, petrecută cu zâmbetul pe buze și toată fericirea de pe pământ!La mulți ani!

Urări de 1 Martie

Conducerea Penitenciarului Bacău urează tuturor angajaților sistemului penitenciar, o primăvară însorită, renașterea de noi speranțe și pace în suflet, putere și multe realizări!

Scurtă monografie

      Ideea unui regim penitenciar aşa cum a apărut în epoca modernă nu a fost cunoscută în vechime, pedespele constituindu-se în plata unor fapte, reale sau imaginate de cei ce le puteau aplica, iar închisoarea ca loc de pedeapsă era destinată numai suferinţelor celor osândiţi. La fel ca în celelalte ţări europene temniţele noastre au fost locuri de chinuri nicidecum mijloace de îndreptare a infractorilor. Cu toate că nu se poate vorbi de organizarea închisorilor romane până în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, originea închisorilor la noi este foarte veche. Încarcerarea şi utilizarea unor deţinuţi la muncă în mine o găsim chiar şi pe vremea când Dacia a intrat în stăpânirea romanilor. Ca pedepse în trecut enumerăm: arderea şi tragerea în ţeapă pentru tâlhari şi ucigaşi, iar pentru ceilalţi spânzurătoarea sau decapitarea. Închisorile de la noi au fost sub aspect arhitectonic nişte improvizaţii: case părăsite, beciurile curţilor domneşti, gropi adânci şi ocne. Unele mănăstiri au servit la noi şi ca loc de închisoare.

      Legea organizării urbane din anul 1884 stabileşte normele de administraţie orăşenească şi hotărăşte înfiinţarea arestului preventiv în oraşul Bacău pe lângă cel existent la Târgu Ocna care a funcţionat până în anul 1885 după aceeaşi denumire de arest preventiv. Până în anul 1885 când s-a mutat în actualul local de arest, „grosul” cum i se zicea pe atunci, arestul preventiv era situat pe strada 9 Mai lângă piaţa mare a oraşului Bacău. Directorul penitenciarului în acea perioadă a fost Gheorghe Ţintea, un vechi ziarist.

      Din punct de vedere geografic, Penitenciarul Bacău este aşezat în partea de Vest a oraşului. La început locul de deţinere pe care este amplasat şi acum Penitrenciarul Bacău dispunea de 4 corpuri de clădire pentru cazarea deţinuţilor, un corp de clădire pentru pavilionul administrativ şi alte construcţii aferente. Cele 4 corpuri de clădire dispuneau de un spatiu care asigura cazarea a 143 de detinuti. Prin construcţii şi amenajari ulterioare s-a mărit capacitatea de cazare astfel că în 1971 aceasta era de 770 de locuri. Din datele pe care le deţinem, secţia I, a –II-a şi a – III-a au fost date în folosinţă în anul 1974. Blocul alimentar a fost dat în folosinţă în anul 1973. Spaţiul unde se desfăşoară activitatea Şcolii nr. 22 şi sectorul Vizită în prezent a fost dat în folosinţă în anul 1973. Pavilionul administrativ I unde se află în prezent şi biroul directorului a fost dat în folosinţă în anul 1968. Pavilionul admninistrativ II unde în prezent se află şi bucătăria cadrelor a fost dat în folosinţă în anul 1972. Iar cel mai nou spaţiu de deţinere care a inaugurat la data de 14 decembrie 2006 este pavilionul cu secţiile a IV-a, a-V-a şi a-VI-a, iar la demisol se află atelierul de tâmplărie, clubul pentru activităţi şi o sală de croitorie.

      Anul 1990 reprezintă anul în care s-a produs ruptura de comunism care a permis ruptura fată de modelul de educaţie comunistă cu toate implicaţiile sale.

      După finalizarea procesului de profilare Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Bacău custodiază următoarele categorii de persoane private de libertate:

• Persoane arestate preventiv de sex masculin şi feminin , tineri şi minori, cu cauze pe rolul instanţelor judiciare din judeţele Bacău , Neamţ, Vaslui, Iaşi, Vrancea, Buzău, Botoşani şi Suceava;

• Persoane condamnate de sex feminin , tineri şi minori , din toate regimurile de executare cu cauze pe rolul organelor judiciare din judeţele Bacău, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Vrancea, Buzău, Galaţi, Botoşani şi Suceava;

• Persoanele condamnate de sex masculin din regimul deschis care sunt folosite la activităţi productive.

← Către lista de post
Sari la conținut

On this website we use first or third-party tools that store small files (<i>cookie</i>) on your device. Cookies are normally used to allow the site to run properly (<i>technical cookies</i>), to generate navigation usage reports (<i>statistics cookies</i>) and to suitable advertise our services/products (<i>profiling cookies</i>). We can directly use technical cookies, but <u>you have the right to choose whether or not to enable statistical and profiling cookies</u>. <b>Enabling these cookies, you help us to offer you a better experience</b>.