Astăzi 09-02-2025 sunt: 24544 persoane private de libertate

Resursele umane

Luând în considerare măsura semnificativă în care volumul şi calitatea resurselor umane disponibile la nivelul structurilor de reintegrare socială, influenţează eficienţa activităţilor şi programelor desfăşurate cu persoanele private de libertate, una dintre principalele direcţii de acţiune promovate la nivelul sistemului penitenciar vizează extinderea colaborărilor cu asociaţiile şi organizaţiile societăţii civile. Astfel, unităţile de detenţie subordonate, sunt permanent susţinute şi încurajate să îşi dezvolte reţeaua de parteneri instituţionali, prin capacitarea voluntarilor şi implicarea reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii conexe reintegrării sociale a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Edificatoare este, în acest sens, trecerea în revistă a modelelor de bună practică enumerate anterior care, în majoritate, s-au concretizat şi au luat amploare, cu sprijinul colaboratorilor externi.

Referitor la demersurile administraţiei centrale, întreprinse cu scopul completării deficitului de personal şi suplimentării resurselor umane, menţionăm concursul organizat la finalul anului 2015, pentru ocuparea a 51 posturi vacante de psiholog, asistent social şi preot. La acesta s-a adăugat, în anul curent, un nou concurs, pentru ocuparea a 113 posturi de psiholog şi asistent social – demers aflat în curs de desfăşurare. Încadrarea posturilor de specialişti conduce nu numai la îmbunătăţirea standardelor de calitate a activităţilor, ci şi la creşterea reprezentativităţii şi vizibilităţii domeniului, din perspectiva exercitării celor două profesii în mediul penitenciar.

← Către lista de post
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii