În data de 31 octombrie 2023, Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a participat la avanpremiera piesei de teatru ”Soare arzător”, la sediul Centrului de Teatru Educațional Replika, din București.
Colaborarea cu reprezentanții Centrului de Teatru Educațional Replika s-a derulat în perioada octombrie 2022-iunie 2023, în cadrul proiectului cultural ”Pentru siguranța femeilor. Proiect de artă incluzivă”, și a constat în derularea de ateliere de scriere creativă și teatru educațional, fiind un amplu demers de cercetare, intervenție culturală, educație participativă și producție de spectacol, care a abordat condiția femeilor private de libertate din penitenciarele din România.
Proiectul a presupus elaborarea unei serii de metode și practici de educație teatrală, prin intermediul artelor spectacolului, cu scopul de a crea modele de artă incluzivă, forme de a combate stereotipurile privind percepția asupra femeilor aflate în penitenciare, modalități de reintegrare socială și de asigurare a accesului nediferențiat la programe educaționale care produc schimbări sociale.
La eveniment au fost prezente patru persoane private de libertate care au fost incluse în atelierele desfășurate pe parcursul proiectului de către reprezentanții Centrului de Teatru Educațional Replika, precum și reprezentanți ai ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou.