La sfârșitul săptămânii trecute, 24 persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Constața- Poarta Albă au participat în mod voluntar la o acțiune de ecologizare în stațiunea Eforie Sud.
Activitatea nu este singulară, întrucât de-a lungul timpului, persoane private de libertate, sub coordonarea membrilor Sectorului Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă, au participat, pe bază de voluntariat, la acțiuni de ecologizare care au vizat plaje, zone împădurite cu rol turistic din Dobrogea, complexe muzeale, Instituții publice (azile de bătrâni, tabere, centre de plasament) și spații publice de agrement din județ, dovedind implicare și respect pentru comunitate.