Astăzi 13-09-2024 sunt: 24106 persoane private de libertate

În pelerinaj

În data de 22 august, 12 persoane aflate în custodia Penitenciarului Târgu Jiu, au participat la un pelerinaj la Sfânta Mănăstire Icoana, în localitatea Crasna, județul Gorj.

Activitatea a fost coordonată de comisar de poliție penitenciară Marius Olivian Tănăsie, preot capelan în cadrul penitenciarului.

Pentru persoanele aflate în detenție, pelerinajul către un loc sfânt reprezintă deschiderea unei porți spre libertate, precum și deschiderea unui nou univers de cunoaștere și de experimentare a unor modalități noi de trăire socială, în armonie cu semenii și aproape de Dumnezeu.

Proiectul se înscrie în categoria activităților educative derulate în comunitate de către specialiștii din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, cu deținuții care au manifestat un comportament bun pe parcursul detenției și implicare în activitățile desfășurate la nivelul unității.

Activitățile de acest gen vin în întâmpinarea nevoilor moral-religioase ale deținuților participanți și au ca scop dezvoltarea și exersarea atitudinilor, comportamentelor și deprinderilor dezirabile social, prin contactul direct cu societatea civilă, cu practicile și obiceiurile din libertate. Astfel, se urmărește dezvoltarea personală și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, precum și stimularea interesului pentru activitățile moral-religioase

← Către lista de noutati
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii