- Unde sunt postate anunțurile de concurs și ce trebuie să fac ca să mă înscriu la concurs?
Informații detaliate se regăsesc în cuprinsul anunțurilor de concurs publicate pe site-ul fiecărei unități penitenciare sau pe site-ul instituției noastre: www.anp.gov.ro, secțiunea – „Carieră – Concursuri Funcții Execuție – Concursuri în curs de derulare” .
Spre Concursuri, accesând bulinele de mai jos!
|
sau |
|
- Dacă am fost condamnat pot să particip la concurs?
Una dintre condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații este aceea de a nu avea antecedente penale, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni.
Trebuie avut în vedere faptul că, se vor face verificări specifice, iar în situația în care vor rezulta incompatibilități determinate de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de selecționare, nu veți fi încadrat(ă)/numit(ă), chiar dacă în urma concursului susținut ați fost declarat(ă) “admis”.
- Pot participa la concurs dacă am tatuaje?
Tatuajele nu sunt un impediment pentru înscrierea la concurs.
- Pot participa la concurs dacă am fost declarat “respins” la testarea psihologică, susținută anterior publicării anunțului de concurs?
Avizul psihologic este valabil 6 luni de la data evaluării pentru posturile cu profil psihoprofesional identic. Înscrierea la concurs se poate realiza, urmând ca situația fiecărui candidat să fie analizată cu ocazia planificării la testarea psihologică.
- Ce studii trebuie să am pentru a participa la concurs?
Studiile necesare pentru a putea participa la concursurile organizate în sistemul administrației penitenciare sunt menționate în anexa fiecărui anunț de concurs, unde sunt prezentate condițiile specifice de ocupare a posturilor, probele de concurs, precum și bibliografia și tematica de concurs.
- Mă pot înscrie la mai multe unități penitenciare?
În acest sens, aveți în vedere prevederile art. 22, alin. 1, lit. a) din Ordinul ministrului justiției nr. 3065/C/2020 din 23 iulie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare şi a Procedurii privind desfăşurarea verificărilor specifice şi criteriile de apreciere a comportamentului corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist de penitenciare: cererea de înscriere trebuie să conțină o singură opțiune pentru un singur post din același anunț.
- Unde găsesc informații cu privire la desfășurarea probei sportive?
Aceste informații sunt prezentate în anexa la anunțul de concurs, unde sunt cuprinse informații cu privire la normele și baremele specifice privind organizarea, desfășurarea și evaluarea probelor cu caracter eliminatoriu.
- Cât este valabilă fișa medicală?
Fișa medicală este valabilă timp de 180 de zile calendaristice calculate de la data la care medicul de unitate a emis hotărârea medicală.
- Cum procedez în cazul în care diploma de bacalaureat și foaia matricolă se află la facultatea unde m-am înscris?
Cade în sarcina candidaților să prezinte diploma de bacalaureat în original indiferent de situația în care se află.
- Se mai reiau concursurile suspendate în anul 2019?
Aceste concursuri nu mai continuă și vor fi reluate în acord cu noile dispoziţii legale şi în raport cu necesităţile instituţionale de ocupare; taxele plătite de candidaţii care nu se reînscriu la noile concursuri se restituie.
- De unde descarc tipizatele în vederea completării dosarului de concurs?
Acestea se regăsesc alături de anunțurile de concurs publicate pe site-ul fiecărei unități pentienciare sau pe site-ul instituției noastre: www.anp.gov.ro, secțiunea „Carieră – Concursuri Funcții Execuție – Concursuri în curs de derulare”.
- Experiența profesională este o condiție pentru a participa la concurs?
Experiența profesională este necesară pentru anumite posturi. Acest aspect se menționează în anunțul de concurs. Dacă în cadrul acestuia nu există o astfel de mențiune, atunci, pentru postul respectiv, nu se cere vechime.
- Nota la purtare constituie un impediment pentru a mă înscrie la concurs?
Nota la purtare nu constituie impediment pentru înscrierea la concursul de încadrare din sursă externă.
- De unde pot face rost de actele normative cuprinse în bibliografia și tematica de concurs?
Acestea le puteți găsi pe internet sau puteți solicita informații suplimentare la unitatea unde doriți să vă înscrieți.
- Există limită de vârstă pentru înscrierea la concurs?
Nu există limită de vârstă pentru înscrierea la concursurile din sursă externă.
- De unde solicit informații suplimentare referitoare la concursuri?
Informații suplimentare cu privire la anunțul de concurs, se pot obține de la unitatea penitenciară care a scos posturi la concurs și la care doriți să vă înscrieți.
- Când mă pot adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor?
Vă puteți adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor în cazul în care nu obțineți informațiile de care aveți nevoie de la unitățile penitenciare care au scos posturi la concurs și la care doriți să vă înscrieți.