Astăzi 21-01-2025 sunt: 24508 persoane private de libertate

Ziua Internațională pentru nonviolență în școală

Poate că puțini știu, dar, în anul școlar 2019-2020, în 38 de unități penitenciare se derulează cursuri pentru învăţământul primar, gimnazial și liceal, în forma învățământului de masă sau prin programul A doua șansă.

Includerea persoanelor private de libertate în programul de școlarizare reprezintă un demers complex, în care sunt angrenate instituții din rețeaua școlară națională și presupune un efort susținut din partea unităților de detenție, cu atât mai mult cu cât eforturile conjugate nu vizează doar componenta de transmitere de informații, ci și aceea de recalibrare a unor atitudini.

Procesul de învățământ derulat în unitățile de detenție presupune aceleași provocări ce pot fi identificate în învățământul clasic, inclusiv sub aspectul relaţiilor interumane elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte. Astfel, subscris procesului educațional propriu-zis, învățământul din penitenciar, centru de detenție sau centru educativ vizează și echilibrarea relațiilor interumane, cu atât mai mult cu cât disciplina și respectul sunt, de cele mai multe ori, noțiuni necesar a fi învățate sau reînvățate de către beneficiari, indiferent de vârstă sau mediu de proveniență.

În fiecare an, în multe țări ale lumii, ziua de 30 ianuarie este sinonimă „nonviolenței în școli”. Deși semnificația standard a acestei zile vizează copiii, în intenția de a promova o educare a acestora în armonie, solidaritate și respect,  sistemul penitenciar îi conferă o adresabilitate mai largă. Dezacordul, potențialul agresiv/conflictual constituie realități iminente în cotidianul acestui sistem, sens în care componenta educativă, orientată către predarea și însușirea unor comportamente prosociale, inclusiv cea fundamentată în cadrul cursurilor școlare, este esențială.

În vederea promovării mesajului general al zilei dedicate nonviolenței în școli, precum și pentru conturarea necesității aplicării acestuia zi de zi, Centrul Educativ „Târgu Ocna” și-a deschis porțile pentru reprezentanții Colegiului Național „Costache Negri” Târgu Ocna, în cadrul unui proiect comun. Prin discuții și aplicații practice, tineri internați, elevi ai liceului și profesori au dezbătut problematica violenței în școli și au promis că vor aplica, nu doar în timpul programului școlar, dar și în timpul liber și, mai apoi, în viața post-detenție, principiile nonviolenței, prieteniei și respectului.

Proiectul de activitate se înscrie în linia măsurilor prevăzute de Legea nr. 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

 

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii