Miercuri, 26 iunie, la Vaslui, a avut loc un ceremonial militar-religios, menit să marcheze Ziua Drapelului.
Manifestările, organizate în fața Palatului Administrativ, au debutat cu prezentarea onorului și a salutului drapelului de luptă de către oficialitățile locale, urmate de discursuri tematice, dar și de o rugăciune de binecuvântare a drapelului.
„Cei prezenți au sărutat Drapelul Național al României. Pe acordurile Imnului Național, drapelul a fost înălțat pe catarg de către subofițeri ai Centrului Militar Județean Vaslui.”, se arată în comunicatul transmis de Cancelaria Prefectului Vaslui.
La manifestările dedicate Zilei Drapelului Național, Penitenciarul Vaslui a fost reprezentat de directorul unității, comisar șef de penitenciare Vasile DOROFTEI, și de un detașament format din 18+1 funcționari publici cu statut special, care au defilat împreună cu Garda de Onoare și celelalte detașamente reprezentând instituțiile militare din Vaslui.
Personalul din Penitenciarul Vaslui îşi manifestă astfel identitatea şi dorința firească de a se regăsi alături de toţi colegii din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din județ, la serbările omagiale dedicate celebrării Drapelului Național.
Ofițerii și agenții Penitenciarului Vaslui promovează şi cultivă în permanenţă respectul față de simbolurile identității naționale, respectul faţă de valorile etice, morale, ale libertăţii şi demnităţi umane, respectul pentru acele norme valorizatoare rezultate din specificul activităţii: integritate, onestitate, profesionalism, respect faţă de lege, orientarea către individ, deschiderea către societate.
Participarea la această manifestare ne onorează, dar ne şi obligă, în acelaşi timp, întrucât a fost comemorat un act de conştiinţă şi patriotism în context naţional.