Astăzi 14-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

”VISUL”

Seară de vis în inima Penitenciarului București Rahova, care a găzduit, în premieră, lansarea filmului „VISUL”, regizat de talentatul Cătălin Saizescu și realizat, pe parcursul a doi ani, în incinta unității de detenție. Atmosfera a fost încărcată de emoție și speranță, adunând sub același acoperiș oficiali ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, membri ai conducerii Penitenciarului București-Rahova, precum și o parte a echipei de filmare, regizori și actori, toți uniți pentru a celebra creativitatea, curajul și….. visul.

„VISUL” este un lungmetraj captivant, o comedie inspirată din fapte reale, ce ne poartă prin povestea unui actor de provincie interpretat cu sensibilitate de Vlad Logigan. Aflat într-un impas personal și profesional, acesta se lansează într-o colaborare inedită cu un grup de deținuți, interpretați de Serghei Mizil, Silviu Mircescu, Mircea Drîmbăreanu, Ștefan Lupu, Nicodim Ungureanu și regretatul Darius Crețan NOSFE. Împreună, ei lucrează la un spectacol de teatru, descoperind că visurile pot prinde viață chiar și în cele mai neașteptate locuri.

Proiecția filmului, care a captivat publicul timp de aproximativ două ore, s-a încheiat într-un val de aplauze entuziaste. Spectatorii au fost fermecați de autenticitatea poveștii și de mesajul plin de optimism pe care „VISUL” îl transmite. Cu fiecare cadru, „VISUL” ne amintește că în mijlocul aparentelor imposibilități, există mereu o șansă pentru schimbare și reinventare. Toți cei care au contribuit la această operă cinematografică unică își manifestă încrederea și speranța că experiența vizionării  acesteia va atinge profund sufletele spectatorilor, aducând lumina și speranța chiar și în cele mai întunecate colțuri

Lungmetrajul va fi difuzat în cinematografe incepand cu data de 12 decembrie, fiind distribuit de Bold Film Studio.

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii