Astăzi 05-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

„Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate” RoMândria

Se spune că un copac bătran dădea, odată, următorul sfat:
„- Stai cât mai drept, așa, ca mine…și să nu îți uiți niciodată rădăcinile!”

Parcă urmând această vorbă de duh, sâmbătă, 21 aprilie a.c., Parcul Memoriei Naționale de la Mărășești a străbătut, prin ani de istorie și jertfă, conștiința sutelor de voluntari care au ales să prețuiască memoria fiecărui erou căzut în Primul Război Mondial.
Proiectul, care constă în plantarea a 335.000 de stejari, a debutat încă din luna august a anului trecut și a atras susținerea a nenumărate instituții publice care au răspuns la invitația Consiliului Județean Vrancea, această a doua etapă conturând și aportul reprezentanților Penitenciarului Focșani și ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.
45 de funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar au plantat peste 1000 de puieți de stejar, elogiind sacrificiul vechilor generații, în al cărui rezultat ne oglindim.
Cea mai amplă confruntare din vara anului 1917 nu va rămâne doar o amintire în pagini de carte, ci temelia unui orizont al longevității, rezistenței și determinării, întocmai simbolisticii stejarului.

Sperăm ca astfel de evenimente să devină tradiție și ne exprimăm bucuria și mândria de a putea contribui la promovarea trecutului național!

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii