Astăzi 04-11-2024 sunt: 23656 persoane private de libertate

SNPAP – Festivitatea de deschidere a anului școlar 2020-2021

Începând cu data de 10 octombrie 2020, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a deschis porțile pentru încă o serie de elevi, un eveniment plin de încărcătură emoţională şi de speranţe.

Noua serie este formată din 260 de elevi care vor fi școlarizați și instruiți în două centre – Târgu Ocna (202 elevi) și Secția Arad (58 de elevi). Alți 20 de tineri din Republica Moldova vor completa rândurile noilor profesioniști ai sistemului penitenciar înfrățit.

Cu respectarea condițiilor impuse de actualul context epidemiologic, joi, 15 octombrie 2020, în incinta teatrului de vară al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, a avut loc festivitatea de debut, în prezența echipei manageriale și a personalului didactic al școlii.

În premieră, evenimentul s-a desfășurat și în sistem on-line, înlesnindu-se, asltfel, și participarea elevilor și a personalului didactic al Secției Arad. Prin utilizarea sistemului de videoconferință,  reprezentantul Administrației Naționale a Penitenciarelor, doamna comisar șef de poliție penitenciară Ioana Mihaela MORAR, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a transmis elevilor mesajul de susținere din partea conducerii sistemului penitenciar românesc.

Activitatea de instruire școlară va respecta, în acest an,  Planul de măsuri privind școlarizarea elevilor în anul școlar 2020 – 2021, metodologie aprobată de Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția de Sănătate Publică Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, fiindu-i atribuit Scenariul 1 de funcționare – participarea zilnică (față în față) a elevilor la activitățile didactice, cu respectarea si aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Școlarizarea elevilor se realizează în regim militarizat, tip cazarmă, fapt ce implică asigurarea cazării elevilor în spații comune tip – cămin internat și hrănirea acestora la cantina proprie.

 

 

 

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare este instituţie publică de învățământ postliceal, cu personalitate juridică, în subordinea Administrația Națională a Penitenciarelor.

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi are ca principal obiect de activitate formarea iniţială a agenţilor de poliție penitenciară.

Instituția este acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale,  ca instituție de învățământ preuniversitar de stat, nivel postliceal, militar, nivel 5, pentru calificarea de „agent de poliție penitenciară”, învățământ „de zi”, parte a sistemului național de educație.

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii