Astăzi 14-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

S.N.P.A.P. 2018 – Promoția Centenarului Marii Uniri

Astăzi, bucuria reușitei devine, indiferent de matrița ce a stat la baza inițiativei, imaginea unui efort susținut și reiterarea unui jurământ al cărui mesaj transmite, an de an, conștiința unei profesii unice în sistemul de apărare și ordine publică.
Dincolo de emoții surprinse în imagini și printre pași de defilare, vă asumați că însușirea conceptelor teoretice va dobândi noi valențe prin transpunerea lor practică, lucru deloc facil într-un sistem în plină reformă, într-un sistem care se angajează, zi de zi, în gestionarea unor roluri sociale multiple, cu o adresabilitate variată.
Sistemul penitenciar se reconfigurează, în permanență, prin eforturile voastre, ale celor care, încă din prima zi pe băncile Școlii, v-ați însușit misiunea onorării acelui statut special care presupune respectarea valorilor etice, a principiilor și imperativelor legale.
Orice gând bun primit astăzi, orice felicitare și fiecare sentiment de mândrie resimțit vă responsabilizează pentru o viitoare carieră ale cărei rezultate nu vor apărea imediat, dar care, cu siguranță, se vor reflecta în idealul de comunitate în care prevalează siguranța și responsabilitatea.


Urmați, indiferent de prejudecăți și dificultăți inevitabile, drumul pe care vi l-ați ales, promovați misiunea în care ați crezut și deveniți funcționarii publici cu statut special care transformă profilul scriptic ideal, într-un profesionist viabil.

Felicitări! Bun venit!

Absolvenților promoției Centenarului Marii Uniri – Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii