Uneori cunoaştem împlinirea ca rezultat al unor lucruri neînsemnate, dar, alteori, ea vine după eforturi pe care nici măcar memoria nu le mai poate cuantifica, devenind reminiscențe ale unui trup brăzdat de vreme şi vremuri şi ale unei conştiinţe avide de autodepăşire.
Ceea ce mulţi nu reuşim însă a înţelege este importanţa echilibrului între împlinirile nenumăratelor cadrane ale vieţii, astfel că devenim marionetele fie ale laturii profesionale, fie ale celei personale, iar nu tiparul ideal al adultului pe care ni-l conturam în primii ani pe băncile școlii.
Mereu ne lovim de vorbe de duh în fața cărora spunem cu o indiferență ucigătoare „Pas!”, ele ne spun că puterea este în noi, la fel și schimbarea, dar noi „Nu și nu!”, noi știm „cel mai bine” cum ducem greul și în ce constă el. Atunci pentru cine s-a inventat puterea exemplului și ce rost își mai au aceste cuvinte în dicționar?
Pentru cei ce nu emit judecăți de valoare doar citind printre rânduri și promovând superficial izvoare ale mult doritei schimbări, vă invităm să găsiți o sursă de inspirație în cel de-al cincilea Portret de succes al sistemului penitenciar.
Ea este Bianca-Eliza NACHIU, studentă a Facultății de Comandă și Stat Major (profil Logistică) din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, sportivă de performanță, viitor funcționar public cu statut special în sistemul penitenciar.
A spus cineva vreodată că nu putem învăța de la cei mai tineri decât noi?!