Astăzi 14-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

Persoanele private de libertate – forță de muncă constantă, disciplinată și eficientă!

 

În considerarea misiunii sociale a locurilor de detenție, Administrația Națională a Penitenciarelor aduce în atenția agenților economici faptul că, în custodia sistemului poliției penitenciare, se regăsesc, la nivel național, aproximativ 7.000 de persoane private de libertate apte pentru îndeplinirea unor activități productive, fie necalificate, fie semicalificate.

Într-o piață a forței de muncă cu numeroase variabile, sistemul penitenciar, prin specificul său reglementat legislativ, prezintă un atu indubitabil, în sensul că potențialii angajatori pot avea siguranța necesarului forței de muncă în orice moment. Mai mult decât atât, o eventuală cerere de suplimentare a efectivului de persoane private de libertate implicate în astfel de activități lucrative poate fi soluționată în numai câteva zile.

Facem precizarea că, anual, peste 2.000 de persoane private de libertate lucrează cu agenți economici în diverse domenii, precum: cablaje auto, confecții încălțăminte, mase plastice, construcții, domeniul tipografic, asamblare componente electrice.

Între avantajele implicării persoanelor private de libertate în activități productive se includ următoarele:

  • persoanele private de libertate pot fi contractate cu salariul minim pe economie, fără a mai fi necesară plata contribuțiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de șomaj etc.;
  • administrația penitenciară desemnează(gratuit) un anumit număr de polițiști de penitenciare care sunt responsabili de buna desfășurare a activităților productive, în colaborare cu reprezentanții beneficiarului;
  • forța de muncă pusă la dispoziție este constantă, disciplinată și eficientă.

 

Administrația Națională a Penitenciarelor este interesată de parteneriate de lungă durată, la nivel regional sau național. Menționăm că, printre actualele colaborări, se regăsesc relații contractuale de peste 10 ani.

 

Subliniem că cele 38 de unităţi de detenţie sunt astfel amplasate geografic, încât activităţile prestate de persoanele private de libertate pot fi desfășurate în orice zonă de interes de pe teritoriul național.

 

 

Pentru detalii și discuții aprofundate pe această temă, agenții economici interesați pot contacta Administrația Națională a Penitenciarelor, la sediul instituției din municipiul București, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, cu programare prealabilă: tel. 021-208.6150, interior 27575, 27517, 27511, adresă e-mail: office@anp.gov.ro.    

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii