8 noiembrie 2023- ziua care va rămâne, peste ani, în memoria fiecăruia dintre cei 210 elevi care urmează cursurile Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna în anul școlar 2023-2024.
În cadrul unei festivități solemne, viitorii agenți de poliție penitenciară au rostit jurământul militar, confirmând, astfel, aderarea la valorile și rigorile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.
Momentul festiv s-a desfășurat în prezența secretarului general al Ministerului Justiției, domnul Ion Claudiu TEODORESCU, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN, a directorilor de unități penitenciare, a reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, a reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar, a autorităților publice locale și a familiilor tinerilor aspiranți la gradul de agent de poliție penitenciară.
În spiritul bunei cooperări dintre sistemele penitenciare din Republica Moldova și România, la eveniment a fost prezent și domnul comisar de justiție Anatolie FALCA- director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, însoțit de doamna comisar principal de justiție Iuliana STRUNGA, șef al Direcției Resurse Umane.
În deschiderea festivității, directorul Școlii, domnul comisar șef de poliție penitenciară Vasile SCUTARU, a subliniat importanța momentului solemn și a clădirii întregului sistem de valori ce ii va ghida pe elevi în pregătirea profesională din cadrul instituției de învățământ, fundamentat pe simboluri incontestabile și intangibile: drapelul tricolor, imnul național, uniforma și jurământul față de patrie.
După rostirea jurământului militar, a fost invitat la cuvânt domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care a adresat promoției un îndemn: ”Astăzi am ales să vă vorbesc despre vocație și despre adevăr. (…) Vă asigur că, pe parcursul vieții, sunt multe lucruri pe care le putem nuanța. Adevărul nu este unul dintre ele. (…) Îndemnul meu este să aderați la valoarea adevărului. Astăzi ați depus jurământul militar și practic chintesența acestui gest este foarte strâns legată de adevăr.”
În alocuțiunea sa, domnul Ion Claudiu TEODORESCU, secretarul general al Ministerului Justiției, a evidențiat simbolistica jurământului militar, care reprezintă „asumarea loialității față de țară și față de statutul de apărător al legii”, semn al patriotismului și al jertfei. Domnia sa a subliniat importanța rolului pe care îl vor avea viitorii polițiști de penitenciare în societate, prin prisma profesiei pe care și-au ales-o, dedicându-și cariera în slujba apărării legii, a semenilor și a patriei.
Jurământul militar rostit astăzi, într-un glas, de toți elevii, confirmă însușirea, de către aceștia, atât a semnificațiilor lui, cât și a obligațiilor și privațiunilor specifice militarilor voluntari în serviciul patriei.
Ceremonialul depunerii jurământului față de patrie reprezintă legătura indestructibilă și definitivă a celor ce-l rostesc cu tot ceea ce înseamnă istoria, credința și jertfa strămoșilor noștri.