Astăzi 15-02-2025 sunt: 24544 persoane private de libertate

Nicio piedică în calea educației!

Fundaţia SVASTA desfăşoară de peste 10 ani proiecte de sprijinire a copiilor şi tinerilor care doresc să studieze, dar care întâmpină greutăţi materiale şi care sunt supuşi riscului de abandon şcolar. Mulţi dintre cei sprijiniţi au astăzi studii superioare şi sunt profesori, economişti sau medici.

Începând din anul 2015, Fundaţia SVASTA realizează, în parteneriat cu Fundaţiile VELUX din Danemarca, proiectul „Singur spre şcoală”, prin care acordă ajutor elevilor şi studenţilor care au un părinte în detenţie şi care se confruntă cu dificultăţi materiale.

În cadrul acestui proiect şi în contextul colaborării dezvoltate cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reprezentanţii fundaţiei au vizitat toate penitenciarele din România şi au prezentat în faţa deţinuţilor posibilităţile de sprijin pe care le pot oferi.

Până în prezent, un număr de peste 260 de copii şi tineri din toată ţara au primit sau primesc din partea Fundaţiei SVASTA o bursă care le permite să-şi continue cu succes studiile.

Proiectul continuă şi în cursul anului viitor, estimându-se un număr total de 400 de bursieri.

Educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea! 

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii