În data de 29 mai, sistemul penitenciar din România a organizat, în colaborare cu Programul HELP (Human Rights Education for Legal Professionals) al Consiliului Europei, seminarul de lansare a primului curs online „Standardele Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT)”, destinat polițiștilor de penitenciare din țara noastră. Cursurile HELP sunt contextualizate pentru a se alinia cu legislația și practica națională, răspunzând nevoilor de formare identificate de diverse mecanisme de monitorizare ale Consiliului Europei, inclusiv Departamentul de Executare a Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Cursul este destinat personalului din penitenciare și are scopul de a îmbunătăți cunoștințele și competențele acestora în materie de drepturile omului și alinierea condițiilor de detenție la standardele CPT. Cele șase module ale cursului vor fi parcurse pe durata a 12 săptămâni, cu sesiuni de 1-2 ore pe săptămână și vor fi accesibile online, sub îndrumarea a doi formatori HELP naționali, în calitate de tutori: domnul Răzvan Horațiu Radu și doamna chestor de poliție penitenciară dr. Ioana Morar.
Remarcile introductive al evenimentului au aparținut domnului chestor de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, directorul general al ANP și doamnei Ana Maria Telbis, Șefa Diviziei Justiție și Formare în domeniul Drepturilor Omului (Consiliul Europei). Agenda evenimentului a inclus prezentări susținute de:
- domnul Răzvan Horațiu Radu, Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Membru CPT – Prezentarea Cursului HELP și a activității Comitetului pentru Prevenirea Torturii;
- doamna chestor de poliție penitenciară dr. Ioana Morar, director general adjunct ANP – Prezentarea Cursului HELP;
- doamna Romina Iancu, juristă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia condițiilor de detenție;
- doamna Ioana Constantin, juristă, Departamentul de Executări a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului – Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia condițiilor de detenție;
- doamna Raluca Ivan, Divizia de Cooperare în materie de Poliție și Privare de Libertate, Consiliul Europei – Prezentarea proiectelor Consiliului Europei în domeniul privării de libertate;
- doamna Georgiana Gheorghe, Directoare APADOR-CH – Activitatea Comitetului Helsinki din România – APADOR-CH;
- doamna Cătălina Olteanu, membră în Colegiul Director, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – Prevenirea și combaterea discriminării în penitenciare – perspectiva CNCD.
În cadrul evenimentului de lansare a cursului, participanții au avut oportunitatea de a se familiariza cu platforma HELP și structura cursului. Participanții care vor finaliza cu succes cursul vor primi certificate de absolvire emise de Programul HELP al Consiliului Europei.
Detalii despre eveniment se regăsesc și pe website-ul Consiliului Europei articolul putând fi accesat aici.