Astăzi 10-11-2024 sunt: 24534 persoane private de libertate

Ivan Patzaichin – în dialog cu persoanele condamnate

Joi, 05.12.2019, începând cu ora 11:00, la Penitenciarul Tulcea s-a desfășurat Proiectul de activitate – „De vorbă cu personalităţile locale”. Acțiunea, promovată la nivelul întregului sistem penitenciar, presupune intermedierea de întâlniri între persoanele aflate în detenție și personalităţi locale ce pot constitui modele de viaţă.

Beneficiarii direcți ai activității derulate la nivelul unității de detenție dobrogene au fost 41 de deținuți clasificați în regimul semideschis.

De origine din Mila 23, județul Tulcea, invitatul special al evenimentului a fost domnul Ivan Patzaichin – maestru emerit al sportului românesc, premiat de curând de președintele României cu Steaua României în Grad de Cavaler.

Generalul sportului românesc a fost remarcat de specialiștii sectorului Reintegrare Socială din unitatea de detenție dobrogeană, ca urmare a rezultatelor înregistrate de acesta pe plan național și internațional, constituind un exemplu veritabil de amibiție și stăruință în muncă pentru persoanele condamnate.

De altfel, colaborarea cu invitatul de marcă are un caracter constant, acesta sprijinind multiple activități și proiecte derulate de Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Tulcea, în zona de sud-est a țării.

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii