Astăzi 12-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

Implicarea societății civile – șansa reintegrării sociale

Problematica diversă şi complexă pe care o presupune reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni reprezintă o realitate conştientizată şi asumată, sens în care, la sediul Penitenciarului Timișoara a avut loc activitatea „Organizarea unor schimburi de experienţă şi diseminarea modelelor profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”.
Întâlnirea de lucru a reunit reprezentanții instituțiilor publice şi organizațiilor neguvernamentale cu vocaţia de a activa în etapele succesive ale procesului de reintegrare socială a persoanelor care au executat sancţiuni privative de libertate – Instituția Prefectului Județul Timiș, AJOFM Timiș, Serviciul de Probațiune Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Timiș, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția de Sănătate Publică, Direcția de Asistență Socială Timișoara, Arhiepiscopia Timișoarei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.
Au fost supuse dezbaterii problemele și nevoile de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, întâlnirea reprezentând o oportunitate pentru a pune bazele unei rețele de susținere a procesului de inserție socială în comunitate, prin implicarea activă a societății civile.
Obiectivele întâlnirii:
• Identificarea şi implicarea, în cadrul unor întâlniri locale, organizate în parteneriat, a unui număr cât mai mare de parteneri sociali ce pot fi angrenați în asistarea persoanelor aflate în detenţie, dar şi după liberarea acestora;
• Identificarea şi promovarea unor exemple de bună practică derulate la nivel local ce presupun colaborare interinstituţională în gestionarea cazurilor persoanelor care părăsesc sistemul penitenciar;
• Cunoașterea şi diseminarea indicatorilor de progres înregistraţi în cadrul implementării Planului Naţional al H.G. nr. 389/2015;
• Sensibilizarea comunităţilor locale cu privire la importanţa şi necesitatea implicării acesteia atât în prevenirea infracţionalităţii, cât şi în acordarea de servicii cu efect în reducerea riscului de recidivă.
La final, a fost organizată o vizită în spațiile de deținere, în scopul cunoașterii activităților ce se derulează cu persoanele private de libertate din Penitenciarul Timișoara.

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii