Astăzi 14-09-2024 sunt: 24106 persoane private de libertate

Festivalul Național Interpenitenciar „InterFest” – Ediția a VI-a

Festivalul Național Interpenitenciar „InterFest” reprezintă un eveniment complex, de natură a sensibiliza și mobiliza societatea civilă, în vederea promovării necesității de incluziune socială a persoanelor care execută sancțiuni privative de libertate și, implicit, reducerii riscului de revenire în penitenciar.
Aflat anul acesta la cea de-a VI-a ediție, Festival Național Interpenitenciar „InterFest”, organizat de Penitenciarul București-Jilava, a vizat consolidarea și dezvoltarea rețelei de suport pentru deținuți, prin promovarea activităților culturale, artistice și sportive, desfășurate în colaborare cu societatea civilă.
Festivalul, care a reunit aproximativ 22 de unități penitenciare și 200 de deținuți, s-a desfășurat pe 11 secțiuni care au presupus: activități de dezbatere pe problematica reintegrării sociale, de promovare a lucrărilor confecționate de către persoanele private de libertate, precum și a eforturilor acestora din cadrul terapiei asistate de animate (Demonstrație de dresaj canin și târg de adopții, organizate în colaborare cu Asociația Câinilor Utilitari și Clinica Pet Stuff), oportunități de valorificare a aptitudinilor artistice (Spectacol caffe-concert susținut de formația de instrumentiști a Penitenciarului București-Jilava), sportive (Competiție de fotbal, pe terenul mare de sport al unității; Competiție de atletism: proba de viteză (50m), proba de ștafetă (3x400m) și proba de cross (2200m) pe aleea principală a unității; Competiție de șah, pe terenul mic de sport al unității) și de relaționare cu persoane din comunitate (Biblioteca Vie, cu participarea persoanelor condamnate; Demonstrație magic art theraphy, în colaborare cu Teatrul de Magie), care pot oferi o viziune exhaustivă asupra unor aspecte de interes pentru dezvoltarea personală și profesională.
La activitate au fost invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale, ai mediului universitar și privat, implicați în activitatea de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, cuvântul de debut fiind transmis de către reprezentantul Administrației Naționale a Penitenciarelor, doamna comisar șef de poliție penitenciară Ioana Mihaela MORAR, director general adjunct, și al Ministerului Justiției, domnul Claudiu-Cătălin BEJAN, consilier al ministrului justiției.

 

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii