Principalele coordonate ale activității de reintegrare socială în sistemul penitenciar, în actualul context epidemiologic, vizează construirea, menținerea şi încurajarea interacțiunii persoanelor private de libertate cu mediul de suport, în paralel cu respectarea cerințelor imperative pe linia protejării sănătății individuale și, prin extensie, a celei publice.
În oglinda acestui deziderat, conceptul de activitate semistructurată de tipul – „atelier online cu familia” facilitează atât menținerea și dezvoltarea relației de atașament dintre persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate și familie, precum și asigurarea îndeplinirii unor norme care, dincolo de a valida comportamente și convingeri individuale, contribuie la un efort comun.
Prin grija responsabililor structurii de educație și asistență psihosocială de la nivelul Penitenciarului București-Jilava, trei rezidenți ai Comunității terapeutice au participat, alături de soțiile și copiii acestora, la un astfel de atelier, impactul activității fiind descris prin emoție și zâmbete:
„Pentru mine a fost emoționant să iau legătura cu familia, împreună cu ceilalți colegi și soțiile acestora. M-am bucurat foarte mult că au participat și membrii personalului. După întâlnire, în cadrul unei convorbiri telefonice, concubina mea mi-a spus că se bucură să vadă că cineva se preocupă de mine și că se simte mai liniștită pentru că există o evoluție în ceea ce privește percepția mea asupra unui mod corect de viață.”
I.F.C. , rezident în comunitatea terapeutică de 14 luni
”Prin această activitate, am avut ocazia de a interacționa cu familia prin intermediul online și de a cunoaște familiile colegilor mei, care sunt persoane foarte educate și comunicative. Am putut să mă joc cu fetița mea diverse joculețe care mi-au adus zâmbetul pe buze și m-am simțit, pentru câteva minute, acasă, văzând camera, câinele și lucrurile de acasă.”
C.C.F., rezident în comunitate terapeutică de 5 luni
Specialiștii implicați (psihologul și asistentul social al Comunității terapeutice) au creat contextul optim pentru socializare, dar și pentru discutarea unor aspecte de interes pentru deținuți: adaptarea familiei la pandemie, modalități de susținere și încurajare a membrilor familiei în această perioadă, iar posibilitatea de a împărtăși lucruri personale au determinat o apropiere între cei prezenți.