Astăzi 02-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

„European mile” la Penitenciarul Botoșani

Perspectiva reintegrării sociale în sistemul administrației penitenciare, subscrisă reglementărilor legislative în completarea componentei de custodiere, este validată prin inițiative și activități care, de multe ori, rămân necunoscute pentru publicul larg, dar care, pentru beneficiari, constituie punți către libertate.

În acest registru, se înscrie demersul susținut la Penitenciarul Botoșani, în perioada 02-05.06.2021, în colaborare cu Asociația Județeană „Sportul pentru toți” Suceava.

„European Mile” – provocarea inedită la care au răspuns 22 de persoane private de libertate, prin alergarea unei mile, echivalentul a 1.6 kilometri, a creat premisele responsabilizării, spiritului de echipă și ambiționării, valori esențiale în viața postdetenție. Totodată, atmosfera  cordială de concurs, dublată de seriozitatea concurenţilor aflați la start, a creat un cadru propice pentru competiţia care a adus zâmbete și bună dispoziție.

Colaborarea dintre unitățile penitenciare și asociații, organizații neguvernamentale, membrii ai societății civile sau alte instituții ale administrației publice confirmă viziunea prosocială din spatele detenției, dublarea privării de libertate de conștientizare și schimbare, dar și interdependența dintre locurile de detenție, realitățile cotidiene și libertate.

 

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii