Practicarea, într-un cadru organizat, a activităților sportive de către deținuți contribuie atât la detensionare, cât și la dezvoltarea de atitudini și aptitudini prosociale, precum: respectarea regulilor și a adversarului, îmbunătățirea abilităților de comunicare și relaționare, dezvoltarea capacității de a lua decizii resonsabile, având, în același timp, marele avantaj că persoanele private de libertate au, intrinsec, motivația necesară de a participa.
Acestea au fost câteva dintre premisele care au stat la baza organizării, miercuri, 10 iulie 2019, pe terenul de sport din incinta Penitenciarului Aiud, a unei competiții de fotbal la care au participat 34 de deținuți custodiați în 3 unități din Regiunea Centru – Târgu Mureș, Codlea și Aiud.
Meciurile s-au desfășurat într-o atmosferă de fairplay, fiecare echipă încercând să-și apropie victoria în limitele regulamentului jocului de fotbal, de a cărui respectare au vegheat monitorii sportivi din unitățile participante.
În urma rezultatelor înregistrate, clasamentul competiției este următorul:
- Locul 1 – Penitenciarul Aiud (echipa 1)
- Locul 2 – Penitenciarul Codlea
- Locul 3 – Penitenciarul Târgu Mureș
- Locul 4 – Penitenciarul Aiud (echipa 2)
Evenimentul a constituit și un prilej potrivit de întâlnire și schimb de bune practici pentru monitorii sportivi și educatorii implicați.