Penitenciarul Brăila a semnat un contract de voluntariat cu primăria comunei Pechea din județul Galați, prin care persoanele private de libertate vor oferi sprijin comunității locale care a fost afectată de viituri. Sub supravegherea polițiștilor de penitenciare, deținuții vor desfășura activități de curățare a zonelor afectate și îndepărtare a resturilor aduse de apă.
Această inițiativă face parte dintr-un program mai amplu dedicat reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, oferindu-le acestora oportunități de reabilitare și reconectare cu societatea.
Reamintim faptul că, dintre cele 28 de localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţiile din 14 septembrie, în comuna Pechea s-a înregistrat cel mai mare număr de case inundate – aproximativ 2.000. Viitura a inundat inclusiv grădiniţa, şcoala şi dispensarul din comună.
Acțiunile de voluntariat au început, iar sistemul penitenciar românesc își exprimă compasiunea față de familiile aflate în dificultate. Implicarea deținuților în aceste activități are drept scop oferirea unui exemplu de solidaritate și de colaborare în momentele de criză.