La finele lunii septembrie, continuând tradiția demersurilor pe linia activităților sportive, Penitenciarul Tulcea a organizat Campionatul Interpenitenciar de Fotbal Cupa Dunării, ediția a VIII-a.
Patru penitenciare și două echipe din comunitate au concurat pentru premiul cel mare. Astfel, Penitenciarul Tulcea, Penitenciarul Galați, Penitenciarul Slobozia, Penitenciarul Constanța Poarta – Albă, Echipa „Delfinul” Năvodari și Echipa Național Somova au disputat, în arena sportivă din comuna Somova, trofeul competiției.
Campionatul s-a desfășurat în sistem eliminatoriu, fiecare echipă având în teren câte 6 jucători, dar și 4 rezerve. Desfășurarea competiției sportive a fost a fost condusă de un arbitru autorizat în acest domeniu.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Tulcea, Primăria comunei Somova și Biserica Baptistă „Maranata” Năvodari, instituții cu care Penitenciarul Tulcea are încheiate protocoale de colaborare pentru susținerea activităților de reintegrare socială.
Totodată, prin generozitatea companiei S.C Lidas SRL, jucătorii au fost recompensați, în pauzele dintre meciuri, cu produse de patiserie.
La finalul campionatului, cele mai bune echipe au fost recompensate cu premii constând în cupe și diplome oferite de Maestrul Emerit al Sporului Românesc, doamna Elena FIDATOV MORUZOV, reprezentant al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Tulcea.