Astăzi 18-01-2025 sunt: 24508 persoane private de libertate

Conștientizăm, prevenim, gestionăm eficient riscurile!

Joi, 21 septembrie 2017, angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai Centrului de Psihosociologie al M.A.I. au participat în cadrul unei aplicații în domeniul situațiilor de urgență, parte integrantă a procesului de instruire periodică a personalului.

Exercițiul, desfășurat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Sprii” – București, Primăria Sectorului 2 și Poliția Locală a Sectorului 2, a presupus 2 etape:

  • Instruirea personalului în vederea gestionării situațiilor de urgență generate de producerea unui seism major;
  • Desfășurarea aplicației propriu-zise, la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (simularea unei situații în care o parte din persoanele care urmau să fie evacuate rămân blocate într-o încăpere, fiind necesară intervenția forțelor specializate).

Deoarece fiecare tip de risc comportă reguli și măsuri de protecție specifice, instruirea specializată a personalului constituie un imperativ instituțional. Colaborarea forțelor implicate și rezultatele pozitive ale unor astfel de aplicații descriu, pe lângă latura de specializare, perfecționare și prevenție, o extraordinară confirmare a implicării și conștientizării potențialelor pericole asupra cărora natura nu ne oferă nicio posibilitate de control.

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii