Astăzi 22-03-2025 sunt: 24544 persoane private de libertate

Conferința Națională de Psihologie Penitenciară – Premieră!

Vineri, 18 mai a.c., la inițiativa specialiștilor psihologi din cadrul Serviciului Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Iași, au fost deschise lucrările primei Conferințe Naționale de Psihologie Penitenciară, în aula Carmen Sylva a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Evenimentul, ce se va derula în intervalul 18-20 mai, a beneficiat de implicarea reprezentanților Asociației E-team Psychology Iași și ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul structurii unversitare gazdă.
În sală au fost prezenți psihologi din unitățile penitenciare din țară, cu precădere din Regiunea N-E, psihologi din alte structuri de apărare ordine publică și siguranță națională, precum și alte categorii de specialiști, studenți ai facultăților de psihologie, asistență socială sau drept.
În deschidere au vorbit: doamna comisar șef de penitenciare Cristina DUMITRAN (directorul Penitenciarului Iași), doamna comisar șef de penitenciare Roxana Cecilia PREDA (director al Direcției Reintegrare Socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor), domnul conferențiar dr. Ștefan BONCU (decan la Facultății de Psihologie și Științe ale Educației), doamna dr.Cristina Maria BOSTAN (președinte al Asociației E-team Psychology Iași) și inițiatorii: psiholog – subinspector de penitenciare Andreea Mădălina AIFTINCĂI, psiholog – subinspector de penitenciare Marius Marian BABAN, psiholog – subinspector de penitenciare Marius Daniel HAJA și psiholog – subcomisar de penitenciare Vasile Liviu MOCANU.
Evenimentul a suscitat interesul presei locale, prezentă încă de la deschiderea lucrărilor (radio Trinitas, radio Iași, postul de televiziune Tele M, postul de televiziune Iași TV Life, postul de televiziune TVR Iași).
Ineditul acțiunii a fost întărit de spectaculozitatea spațiului în care s-a derulat: trecând prin Sala Pașilor pierduți, participanții au ajuns în Aula Carmen Sylva, unde alegoria picturală ce înfățișează filosofia şi astronomia, medicina şi botanica, dreptul şi jurisprudenţa, chimia, zoologia şi mineralogia, precum și basoreliefurile care înconjoară aula reprezentând unul şi acelaşi personaj, Hermes Trismegistos, zeul alchimiei, al iniţierii înalte, deci al Cunoaşterii, au subliniat ideea de început de drum în carieră, desprinderea de maestru și zborul independent al inițiatorilor.
La finalul cuvântului de deschidere, domnul decan, conferențiar dr. Ștefan BONCU, a lansat provocarea înființării unei asociații profesionale a specialiștilor de penitenciar, ai cărei membri fondatori să fie toți participanții la eveniment, precum și lansarea unei publicații de specialitate. Ideea a fost imediat asumată de către participanți, care i-au adresat invitația de a fi președinte onorific al acestei organizații profesionale.

Îndreptăm gânduri înalte și așteptăm rezultate remarcabile!

Programul conferinței

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii