Astăzi 14-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

Comunități terapeutice în sistemul penitenciar românesc – 20 de ani

Marți, 21 mai a.c., Penitenciarului București-Jilava a găzduit conferința „Comunități terapeutice în sistemul penitenciar românesc – 20 de ani”, organizată în parteneriat cu asociația TRANSCENA.

La acest eveniment, au participat 50 de invitați, specialiști ai comunităților terapeutice din cadrul penitenciarelor București-Rahova și București-Jilava, psihologi și asistenți sociali din cadrul penitenciarelor din regiunea București-Ilfov și sudul țării (Penitenciarele Găești, Giurgiu, Mărgineni, Mioveni, Ploiești și Penitenciarul-Spital București – Jilava) și reprezentanți ai Asociațiilor Transcena și GRADO.

Prezentarea Comunității Terapeutice Rahova la stadiul debutului, în anul 1999,  a fost realizată de către  doamna drd.Mihaela SĂSĂRMAN, aceasta evidențiind specificul programului din acea perioadă. La invitația colaboratorilor externi, dramaterapeutul Jogn BERGMAN, profesor asociat al Universității Hollins din Virginia, USA, a susținut o prezentare a dramaterapiei derulată în mediul penitenciar, precum și experiența sa în cadrul comunității terapeutice din Rahova, cu provocările și dificultățile întâmpinate, precum și metodele abordate în vederea optimizării comunicării și a lucrului în grup.

Programele specifice de intervenție de tip comunitate terapeutică derulate, în prezent, în penitenciarele București-Rahova, București-Jilava, Gherla și Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, au fost prezentate cu date statistice, metode și tehnici inovative de lucru, precum terapia asistată de animale, terapia sistemică, dramaterapie, ieșiri în comunitate, activități de voluntariat etc. Specialiștii ce lucrează în cadrul programelor au avut oportunitatea să împărtășească bune practici, dar și să prezinte dificultățile întâmpinate și rezultatele acestui program.

În cadrul conferinței, au luat parte 41 de deținuți din comunitățile terapeutice ale penitenciarelor București-Jilava și București-Rahova, aceștii fiind direct implicați prin întrebările adresate, experiențele împărtășite și, mai ales, în 2 momente de teatru susținute de rezidenții CT Phoenix Jilava, cu participarea directa a profesorului John Bergman.

Prezentarea Comunității Terapeutice Catharsis din cadrul Penitenciarului Pruncu din Chișinău a constituit un prilej pentru specialiștii prezenți de a discuta despre rezultatele acestei metode și modalități de extindere a intervenției specifice.

Invitații au avut posibilitatea, la încheierea conferinței, după expunerea concluziilor, să viziteze Comunitatea Terapeutică Phoenix Jilava și Fortul 13.

Considerăm că participarea rezidenților la eveniment reprezintă o bună modalitate de implicare a acestora în propriul proces de schimbare psiho-comportamentală, încă din ziua conferinței observându-se o creștere a responsabilității și a motivației pentru schimbare. De asemenea, pregătirile și susținerea momentelor de teatru au constituit un bun prilej de explorare a posibilităților creative ale rezidenților, interpretarea unui rol având chiar valențe artistice, demonstrate în psihologie prin tehnica psihodramei.

Pe parcursul celor 20 de ani, am devenit o FAMILIE, echipa a fost însuflețită de rezultate, motivație și pregătire continuă. Credem în rezultatul muncii noastre, în oamenii care s-au schimbat crezând în suportul nostru. Am muncit cot la cot cu EI, cei care nu mai credeau. Muncim cot la cot cu voi, cei care încă vă temeți de EI. Vom reuși, de ambele părți.

Efortul continuă!

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii