Astăzi 12-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

Cândva au luat, acum au dat!

Și ne dorim ca acest ultim gest să devină deprindere.

Ca ei să ofere, să dăruiască și să nu aștepte răsplată materială este imboldul muncii multora dintre cei care desfășoară activități recuperative în penitenciare, dincolo de tot ce prevăd intervențiile standardizate și indicatorii. Posibilitatea pe care legiuitorul o oferă persoanelor aflate în spatele gratiilor de a-și trece faptele bune la un nivel superior celor care le-au adus condamnarea penală se materializează, de multe ori, prin participarea, în comun cu angajații unităților de deținere, la acțiuni de donare, cu precădere în preajma marilor sărbători.

O asemenea acțiune s-a desfășurat și la Penitenciarul Botoșani. Impulsionați de campaniile umanitare organizate periodic de polițiștii de penitenciare, deținuți aflați în custodia unității și-au manifestat dorința de a sprijini efortul conjugat al colegilor noștri, în mod voluntar, prin donarea unor alimente pe care le-au achiziționat de la magazinul penitenciarului. Astfel, cot la cot, materializând tabloul schimbării prin puterea exemplului, deținuți și polițiști de penitenciare au adus frânturi de zâmbet și un mic sprijin persoanelor vârstnice din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda.

Acțiunea polițiștilor de penitenciare botoșăneni a continuat și prin răspunsul pozitiv la apelul lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, cadrele unității contribuind la refacerea stocului de sânge, atât de necesar. Și pentru că o faptă bună atrage și altele, după sine, din aceeași dorință de a ajuta, colegii noștri au sprijinit și 5 familii nevoiașe din localitățile Plopenii Mari, Ungureni, Borzești și Unțeni, cu bani, alimente, hăinuțe și jucării.

Astfel de acțiuni vor continua, astfel încât cei mai puțin fericiți să simtă fiecare zi ca pe o sărbătoare, iar cei privați de libertate să conștientizeze puterea binelui și asumarea unor neajunsuri ca impuls pentru studiu și muncă, iar nu ca motiv de recădere.

 

 

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii