Reprezentanții Serviciului Asistență Psihosocială din cadrul Penitenciarului Giurgiu au organizat, în perioada 23.06-01.07.2021, în colaborare cu Fundația OM România, activitatea socială intitulată Sprijin pentru cei aflați în dificultate, demers ce a avut ca scop promovarea serviciilor sociale în rândul categoriilor vulnerabile.
Astfel, 78 de persoane private de libertate încadrate în regimurile maximă siguranță, închis, deschis și arest preventiv au fost informate despre modalitățile în care pot accesa serviciile instituțiilor/ONG-urilor care sprijină reintegrarea lor socială, atât pe perioada detenției, cât și post-liberare.
Tema abordată în cadrul activității se subscrie obiectivelor instituționale de promovare a palierului de asistență socială, prin acțiuni periodice de cooperare cu structuri din domeniul public sau privat, în scopul declarat de a susține menținerea legăturii persoanelor custodiate cu mediul de suport și de creștere a șanselor acestora de a accesa noi oportunități, prosociale, ulterior punerii în libertate.