Vineri, 18.10.2019, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a reunit, în 82 de locații din țară și din București, 1.621 de angajatori care au oferit 38.065 de locuri de muncă pentru persoane cu sau fără studii superioare.
În virtutea bunei colaborări dintre unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor și structurile teritoriale ale ANOFM, deținuți aflați în perioada premergătoare analizării în cadrul comisiei de propuneri pentru liberare condiționată au avut posibilitatea de a cunoaște ofertele de locuri de muncă vacante, în vederea creşterii şanselor de angajare a acestora după liberare.
Obținerea unui loc de muncă după liberare reprezintă un pas extrem de important în procesul de reinserție a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, astfel că acest demers nu poate decât să încurajeze și să ofere persoanelor condamnate suportul necesar în revenirea acestora pe piața muncii și în societate.
De altfel, în perioada premergătoare punerii în libertate, persoanele condamnate urmează „Programul de pregătire pentru liberare”, activitate în cadrul căreia le sunt oferite, de către specialiștii structurilor de reintegrare socială din unitățile penitenciare, informaţii concrete despre serviciile sociale puse la dispoziţie de organizaţii nonguvernamentale şi instituţii ale statului, precum şi despre modalităţile de accesare a acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Totodată, având în vedere că sistemul penitenciar pune la dispoziție, la rândul său, posibilitatea formării profesionale și a ocupării unui loc de muncă ulterior finalizării studiilor specifice, reprezentanții unităților de detenție au expus, în cadrul aceluiași eveniment, oferta educațională.