În perioada 13 iulie – 01 august 2018, Asociația „Tam-Tam”, în colaborare cu penitenciarele Mioveni și Găești, a implementat proiectul „Beyond bars”, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național pentru aria „Educație prin cultură”, care a constat în realizarea unor ateliere de improvizație, sub coordonarea unor traineri specializați.
Obiectivele proiectului au vizat consolidarea unor deprinderi necesare facilitării reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenție, metoda improvizației facilitând crearea unui mediu optim pentru declanșarea unor mecanisme psihologice cu rol de catharsis, de deblocare a afectelor și de reorganizare emoțională, accesarea unor resurse precum creativitatea și spontaneitatea, îmbunătățirea abilităților de comunicare eficientă și de relaționare.
La Penitenciarul Mioveni, proiectul a avut ca beneficiari 43 de persoane private de libertate (persoane condamnate repartizate în regimurile de maximă siguranță și închis, persoane arestate preventiv, persoane sancționate cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru care instanța a dispus continuarea executării sancțiunii în penitenciar), precum și angajații sectorului reintegrare socială.
Activitatea finală, care a avut loc în data de 1 august, a constat în prezentarea, de către persoanele private de libertate care au finalizat acest proiect, a unui spectacol de teatru de improvizație, în fața unui public format din persoane aflate în detenție și a colaboratorilor externi. La activitate au fost prezenți reprezentanți ai mass-mediei locale și centrale.
În proiectul derulat la nivelul Penitenciarului Găești, au fost implicate tot 43 de persoane private de libertate care au participat la 14 ateliere în cadrul cărora au avut ocazia să exerseze și să își îmbunătățească memoria, atenția, creativitatea, vorbitul în public, comunicarea și relaționarea cu cei din jur. În data de 1 august, în incinta unității, a fost, de asemenea, organizat un spectacol de teatru de improvizație, la care au asistat alți deținuți, actori și critici de teatru.
Tot în cadrul acestui proiect, se va realiza și un film documentar în care vor fi prezentate o parte din activitățile desfășurate pe parcursul proiectului, ce va fi difuzat de Televiziunea Română.