În cadru festiv și în prezența unui auditoriu numeros, echipa mangerială a Administrației Naționale a Penitenciarelor a susținut Raportul de activitate al instituției pentru anul 2024. Evenimentul s-a desfășurat la Institutul Național de Statistică, în data de 12 martie 2025, începând cu ora 12.00.
După primirea invitaților și intonarea imnului de stat al României, activitatea sistemului penitenciar a fost prezentată de către directorul general – chestor de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN. La finalul prezentării, au fost enunțate obiectivele instituției pentru anul 2025, direcțiile principale vizând continuarea dezvoltării infrastructurii fizice, prin darea în folosință a 3000 de noi locuri de cazare, continuarea demersurilor de relocare a patru penitenciare, operaționalizarea noii strategii de prevenire a recidivei, suplimentarea statelor de organizare cu 1600 de noi posturi, continuarea dotării și încheierea acordului privind finanțarea prin Mecanismul Financiar Norvegian. De asemenea, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a reiterat faptul că integritatea reprezintă linia roșie pe care niciun polițist de penitenciare nu are îngăduința să o încalce.
Apectele concluzive ale analizei activității instituției au fost punctate de domnul Radu MARINESCU, ministrul justiției. ” Şi pe parcursul anului trecut, Ministerul Justiției a continuat să acţioneze ca partener al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, atât în activitatea curentă, cât şi într-o serie de exerciţii strategice şi proiecte care urmăresc prevenirea recidivei, modernizarea penitenciarelor din România şi îmbunătăţirea sistemului de integrare socială a persoanelor private de libertate. Doresc să reiterez, cu această ocazie, angajamentul Ministerului Justiției de a sprijini Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru o administrare responsabilă a locurilor de detenție, în acord cu recomandările internaționale, astfel încât pedeapsa privativă de libertate să își atingă scopul pentru care a fost instituită de legiuitor, în condițiile respectării depline a drepturilor omului, fără a aduce atingere demnității umane”, a precizat ministrul justiției în discursul său.
La eveniment au participat și reprezentanți din conducerea a două organizatii profesionale internaționale, respectiv ICPA (International Corrections and Prisons Association) și EuroPris (European Organisation of Prison and Correctional Services).
Reprezentantul consiliului director al ICPA, domnul Pedro das Neves, care este, totodată, și președintele Innovative Prison Association, a felicitat conducerea ANP pentru realizările anului încheiat și a oferit o plachetă directorului general al instituției, în semn de mulțumire, dar și pentru marcarea a 20 de ani de colaborare între cele două entități.
Invitată la pupitru, doamna Caron McCAFFREY, președintele EuroPris (European Organisation of Prison and Correctional Services), a subliniat rolul esential al lucrătorului de penitenciare pentru menținerea siguranței în societate.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența doamnei senator Nicoleta PAULIUC, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, care a evidențiat importanța rolului polițistului de penitenciare: ”O societate puternică și sigură se construiește nu doar prin măsuri ferme de aplicare a legii, ci și printr-un sistem penitenciar eficient, modern și centrat pe reintegrare socială a celor care au greșit, dar care pot și trebuie să aibă o a doua șansă. Activitatea din sistemul penitenciar nu este una ușoară. Personalul din penitenciare- ofițeri, agenți, psihologi, asistenți sociali și toți cei care își dedică viața menținerii ordinii și disciplinei în detenție merită respectul nostru. Dumneavoastră nu doar că asigurați siguranța instituțiilor de detenție, dar contribuiți activ la modelarea viitorului celor care își ispășesc pedepsele.”
La ședința de prezentare a Raportului de activitate pentru anul 2024 au mai participat, alături de colaboratorii internaționali menționați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai unor ambasade și ai celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. De asemenea, au răspuns invitației de participare persoane din conducerea instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar, reprezentanții sindicatelor din sistemul penitenciar, directorii penitenciarelor aflate în subordine, precum și directorii de direcții și șefii de structuri ai aparatului central.