Astăzi 05-12-2024 sunt: 24508 persoane private de libertate

Administrația Națională a Penitenciarelor, la ceas de bilanț

În cadru festiv și în prezența unui auditoriu numeros, echipa mangerială a  Administrației Naționale a Penitenciarelor a susținut Raportul de activitate al instituției pentru anul 2022. Evenimentul s-a desfășurat la Sala Amfiteatru a Institutului Național de Statistică, în data de 9 martie 2023, începând cu ora 10.30.

După primirea invitaților și intonarea imnului de stat al României, activitatea sistemului penitenciar a fost prezentată de către directorul general – comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN. La finalul prezentării, au fost enunțate  obiectivele instituției pentru anul 2023, direcțiile principale vizând continuarea dezvoltării  infrastructurii fizice și optimizarea celor două funcții instituționale principale, respectiv funcția custodială și cea de reintegrare socială. De asemenea, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a subliniat faptul că integritatea reprezintă linia roșie pe care niciun polițist de penitenciare nu are îngăduința să o încalce.

Scurte, dar relevante intervenții privind sumarul realizărilor structurilor aflate în coordonare, provocări și reușite au prezentat și cei trei directori generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv comisar șef de poliție penitenciară Aurelian OPREA, comisar șef de poliție penitenciară Claudiu ROMÂNU și comisar șef de poliție penitenciară Marian ILIE.

Aspectele concluzive ale analizei activității instituției au fost punctate de domnul Bogdan ILEA, secretarul de stat coordonator al sistemului penitenciar din Ministerul Justiției, transmițând totodată și cuvântul ministrului justiției, domnul Cătălin PREDOIU. ”Urmărindu-se armonizarea normelor interne cu legislația, recomandările europene și instrumentele internaționale la care România este parte, prin schimbul de bune practici cu sistemele penitenciare europene de referință, precum și prin adaptarea abordării instituționale și interinstituționale a modului de organizare și funcționare a locurilor de detenție, putem spune că sistemul penitenciar românesc își îndeplinește în prezent rolul de parte integrantă a procesului de înfăptuire a justiției”, a precizat Bogdan Ilea în discursul său.

La ședința de prezentare a Raportului de activitate pentru anul 2022 au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai unor ambasade și ai celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. De asemenea, au răspuns invitației de participare persoane din conducerea instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar, directorii penitenciarelor aflate în subordine, precum și directorii de direcții și șefii de structuri ai aparatului central.

 

← Către lista de evenimente
Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii