Ziua Educației a fost evidențiată de UNESCO în calendarul evenimentelor cu semnificație internațională și marchează semnarea, în anul 1966, a Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor. În România, Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în data de 5 octombrie, distinct de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013, fiind introdusă și în structura anului școlar.
Educația realizată în cadrul instituției penitenciare are ca principal scop derularea de activități care să contribuie, complementar asistenței psihologice și sociale, la modificarea, în sens pozitiv, a comportamentului persoanelor private de libertate, în acord cu cerințele societății. Printre acestea se regăsesc: activitatea de instruire școlară, activitatea de formare profesională, programele și activitățile semistructurate.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, la nivelul unităților penitenciare sunt organizate activități specifice cu persoanele private de libertate, precum: concursuri tematice, dezbateri, conferințe, realizarea unor emisiuni prin intermediul studiourilor radio-TV, activități derulate în parteneriat cu unitățile de învățământ colaboratoare ș.a.
Una dintre direcţiile prioritare de acţiune ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în efortul de modernizare a sistemului penitenciar şi de aliniere a activităţilor la bunele practici existente la nivel european este creşterea reprezentativității funcţiei educative a sancţiunii penale. Acest deziderat se realizează prin consolidarea eforturilor orientate spre învăţare, formare şi asumare a valorilor indispensabile exercitării, de către individ, a unui rol activ şi responsabil în societate.
În aceleași coordonate se înscrie și inițiativa de a omagia Ziua Internațională a Educației în Penitenciare, în data de 13 octombrie, printr-o suită de manifestări ce vor avea loc la nivelul tuturor unităților penitenciare, ca urmare a faptului că, în data de 13 octombrie 1989, Consiliul Europei a adoptat o serie de recomandări privind educația deținuților, iar Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de membru al Asociației Europene pentru Educație în Penitenciar (EPEA), s-a alăturat instituțiilor europene de profil care aniversează această zi.
La mulți ani și recunoștință tuturor dascălilor!