Astăzi 09-09-2024 sunt: 24106 persoane private de libertate

Comunicat de presă din 18.10.2013

Comunicat de presa

      În vederea îmbunătăţirii şi diversificării demersurilor comune, în data de 10 octombrie 2013, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, Direcţia Reintegrare Socială a organizat, la Casa ONU, o activitate, la care au participat 37 reprezentanţi de la 25 de instituţii şi organizaţii colaboratoare din Bucureşti şi din ţară.

    Activitatea a urmărit consolidarea cadrului comun de lucru, în vederea optimizării intervenţiei derulate şi extinderea reţelei de suport social, dar şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica persoanelor care execută sancţiuni privative de libertate.

    Participanţii au evidenţiat importanţa existenţei unui dialog social între instituţiile publice şi private, precum şi a colaborării cu comunitatea, în vederea promovării politicilor publice privind reintegrarea socială a deţinuţilor.

     În acest sens, au fost evidenţiate demersurile privind aprobarea „Strategiei naţionale de reintegrare socială  a  persoanelor  private  de  libertate,  2012 – 2016″ şi stadiul în care se află acest proiect în prezent.

    Activitatea a constituit un bun prilej pentru prezentarea clipului de promovare din cadrul campaniei media, realizat în cadrul proiectului „Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate”, pe care Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl derulează în colaborare cu U.N.D.P., C.R.F.P.A Călăraşi, Universitatea de Vest şi S.N.S.P.A.

← Către pagina principală

Sari la conținut

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii