Cu ocazia Zilei polițiștilor de penitenciare, aflată sub patronajul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Administrația Națională a Penitenciarelor a organizat o festivitate solemnă, care s-a bucurat de participarea ministrului justiției, doamna Alina Ștefania GORGHIU și a secretarului de stat coordonator al sistemului penitenciar, domnul Bogdan ILEA. De asemenea, alături de participanții Administrației Naționale a Penitenciarelor și reprezentanții organizațiilor sindicale, la eveniment au fost prezenți, în sistem on-line, membrii consiliilor de conducere din toate unitățile subordonate – Sala Albastră a Institutului Național de Statistică, București.