Participarea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, alături de: domnul George Bogdan ILEA, secretar de stat coordonator al sistemului penitenciar în cadrul Ministerului Justiției, doamna Roxana Simona MOMEU, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, domnul Tiberiu Firinel UNGUREANU, consilier al ministrului justiției, alți reprezentanți ai Ministerului Justiției, șefi ai altor structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, directori de direcții și șefi de structuri din aparatul central, directori ai unităților subordonate, persoane din conducerea instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar, colaboratori și reprezentanți ai mass-media, la prezentarea Analizei de activitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru anul 2022 – Sala Amfiteatru, Institutul Național de Statistică, București.